O nouă șansă de a economisi profitabil, pentru români. Începând de miercuri, 23 august, Ministerul Finanțelor pune la dispoziție o nouă tranșă de titluri de stat TEZAUR, atât de căutate de oameni în perioadele anterioare.
Românii pot accesa o nouă tranșă de titluri de stat TEZAUR, cu maturități de 1 an și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% și, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
„Fiecare emisiune de titluri de stat pe care o punem la dispoziție ne arată interesul românilor pentru oportunități solide de a economisi în siguranță. În cadrul ediției anterioare a TEZAUR, peste 30.000 de români au ales să investească aproape 1,4 miliarde de lei. Randamentul atractiv și riscurile minime fac din acest instrument o modalitate foarte bună de a face economiile să producă, fiind un instrument accesibil în care nu există restricții privind suma ce poate fi depusă”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Potrivit ministerului, dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
„De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, se mai menționează în comunicatul de presă transmis de Ministerul Finanțelor.
Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
Titlurile de stat sunt considerate drept unele dintre cele mai sigure plasamente. Cu ajutorul acestor produse, statul se împrumută, practic, de la populație, pentru un interval de timp și cu o dobândă bine stabilite.
Guvernul României a lansat încă din 2020 un program masiv de mărire a bugetului prin intermediul unor astfel de titluri de stat.
Cei ce achiziționează astfel de produse vor primi anual dobânda aferentă sumei investite, iar la maturitate, fie ea 1, 3 sau 5 ani, vor primi pe lângă ultima dobândă și plata valorii nominale.