NEWS

O nouă taxă de la 1 august! Românii, obligați să plătească 2.340 lei pe an către stat

O nouă taxă de la 1 august Românii obligați să plătească 2.340 lei pe an către stat
sursa foto: Mediaflux

Apar o serie de vești proaste pentru foarte mulți români, după ce s-a decis că începând cu data de 1 august 2025, românii care asigură membri ai familiei fără venituri și pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei vor plăti contribuții la sănătate (CASS). După cum se știe, măsura face parte din pachetul de reforme fiscale anunțat de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar și are ca scop creșterea numărului de contribuabili activi în sistemul public de sănătate al României.

Apare o nouă taxă de la 1 august! Coasigurații, obligați să plătească CASS

În prezent, românii își pot include în asigurarea de sănătate membrii de familie fără venituri (soț, soție, părinți), fără a achita contribuții CASS suplimentare. De la 1 august, această facilitate se schimbă.

Potrivit explicațiilor oferite de Cătălina Mocanu, consultant fiscal, persoanele coasigurate nu vor mai beneficia automat de servicii medicale prin contribuția plătită de titular. În schimb, fiecare va trebui să achite o contribuție individuală.

„Coasigurații sunt membri de familie fără venituri proprii (în special soț/soție, părinți), care beneficiază de servicii medicale prin intermediul persoanei care îi are în întreținere și îi declară ca atare. Până acum, nu era necesară o plată separată pentru aceștia. Copiii nu sunt coasigurați întrucât ei fiind asigurați direct prin efectul legii, deci nu sunt afectați de această modificare”, a declarat Cătălina Mocanu, consultant fiscal, pentru Adevărul.

Românii, obligați să plătească o taxă de 2.340 lei pe an către stat

Astfel, această contribuție este de 2.340 lei pe an, adică echivalentul a 10% din 12 salarii minime brute.

Practic, pentru a menține calitatea de asigurat a coasiguraților, cei care îi întrețin trebuie să urmeze o procedură administrativă clară:

  1. Descarcă și completează Declarația Unică (formular 212) de pe site-ul ANAF;
  2. Bifează secțiunea pentru CASS și indică faptul că plata este pentru o persoană fără venituri proprii;
  3. Depune declarația online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), sau fizic, la ghișeu;
  4. Plătește CASS-ul în două tranșe: 25% la momentul declarației, iar restul până la 25 mai 2026.
  5. Copiii nu sunt afectați de această modificare, deoarece sunt asigurați prin efectul legii.

Introducerea contribuției de sănătate pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei

Un alt punct-cheie al reformei fiscale este introducerea contribuției de sănătate pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Astfel, începând cu 1 august 2025, pensionarii care încasează peste acest prag vor plăti 10% CASS aplicat doar sumei care depășește 3.000 de lei.

La o pensie de 4.000 de lei, contribuția va fi de 100 de lei, adică 10% aplicat pe diferența de 1.000 de lei. Astfel, după plata CASS-ului, pensionarii vor rămâne cu:

  • 3.450 lei dintr-o pensie de 3.500 lei
  • 3.900 lei dintr-o pensie de 4.000 lei
  • 4.800 lei dintr-o pensie de 5.000 lei
  • Persoanele cu pensii sub 3.000 de lei nu sunt afectate de această măsură.

Această reținere va fi aplicată până la 1 ianuarie 2028, când prevederea va fi abrogată conform proiectului asumat de Guvern.

„Persoanele fizice care au calitatea de pensionari sunt exceptate de la plata contribuției sociale de sănătate pentru veniturile din pensii realizate începând cu data de 01 ianuarie 2028. (…) Prevederile articolului II referitoare la obligațiile fiscale privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru veniturile din pensii se aplică veniturilor aferente perioadei cuprinsă între 01 august 2025 și 31 decembrie 2027”, se arată în textul Guvernului.

Măsura care impune această taxă vizează extinderea bazei de contributori la sistemul de sănătate de stat

Potrivit Guvernului, sistemul de sănătate se confruntă cu un dezechilibru major: peste 16 milioane de beneficiari, dar doar 6 milioane de contribuabili activi.

Scopul noii reglementări este extinderea acestei baze la peste 8 milioane de contributori, prin includerea unor categorii exceptate până acum, cum ar fi coasigurații sau pensionarii cu venituri mari.

„La Casa Națională de Sănătate avem puțin peste 6 milioane de contributori și avem peste 16 milioane de beneficiari și practic nu avem cum la aceste dezechilibre totale să asigurăm salarizare bună în sănătate, condiții foarte bune pentru pacienți, investiții importante. Prin urmare, măsurile propuse urmăresc creșterea numărului de contributori. Ele înseamnă două direcții: aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate la pensiile mari, de peste 3.000 de lei și eliminarea unor excepții, în așa fel încât să creștem numărul de contribuabili de la puțin peste 6 milioane la peste 8 milioane de contribuabili și măcar jumătate, nu o treime din beneficiari să contribuie la acest lucru”, a explicat premierul.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele