O recunoști pe vedeta din imagine? Cândva era doar o simplă puștoaică cu o dorință arzătoare de a reuși în industria divertismentului și a muzicii, iar astăzi este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România.

Adolescenta din imagine este nimeni alta decât Mirela Vaida, una dintre cele mai cunoscute personaje din televiziunea românească. Puțini sunt cei care știu, însă, că parcursul ei profesional a început în domeniul muzical.
La începutul anilor 2000, ea și-a făcut debutul în industria muzicală ca membră a formațiilor Ho-Ra și D’Or. Ulterior, a decis să își ia viața în propriile mâini și a dezvoltat o carieră solo care a dus-o chiar și în finala Eurovision din 2019.
Un alt detaliu pe care puțini îl cunosc despre viața Mirelei Vaida este acela că a studiat Facultatea de Drept, însă nu a profesat niciodată în acest domeniu. După ce și-a obținut diploma de licență, drumul ei s-a îndreptat către televiziune, la TVR.
„M-am angajat la televiziune și mi-am dat seama că îmi place să vorbesc. Eu mai participasem la concursuri de muzică, gen «Bravo, bravissimo» de la TVR, cu Dan Bittman. Am fost la Mamaia, în ’97. Am mai fost la «Ploaia de stele», în 2001, am fost în finală cu Madonna. Inima m-a chemat spre muzică mereu”, a povestit Mirela Vaida.
Mirela Vaida a mai lucrat și la Național TV, Favorit TV și Antena 1, acolo unde a prezentat mai multe emisiuni precum „Mireasă pentru fiul meu” și „Acces Direct”.
În 2025, a preluat pentru o perioadă și emisiunea „În direct cu România”, însă proiectul nu a avut rezultatele așteptate și a fost retras din grilă. După această experiență, Mirela Vaida s-a întors la „Acces Direct”, emisiune care continuă să fie un punct central al carierei sale.