WORLD

O țară va pedepsi cu închisoarea sexul în afara căsătoriei. Noul cod penal se va aplica și turiștilor străini

O țară va pedepsi cu închisoarea sexul în afara căsătoriei. Noul cod penal se va aplica și turiștilor străini

Parlamentul indonezian ar urma să adopte luna aceasta un nou cod penal care va pedepsi cu închisoarea sexul în afara căsătoriei cu o pedeapsă de până la un an de detenție, au confirmat oficiali locali pentru Reuters.

Reforma legislativă va interzice, de asemenea, insultarea președintelui sau a instituțiilor de stat și exprimarea oricăror opinii contrare ideologiei de stat a Indoneziei.

Indonesia va pedepsi cu închisoarea sexul în afara căsătoriei. Îngrijorări privind impactul asupra imaginii

Prin noua lege, este interzisă coabitarea înainte de căsătorie. După zeci de ani de pregătire, noul cod penal ar urma să fie adoptat pe 15 decembrie, a declarat ministrul adjunct al justiției din Indonezia, Edward Omar Sharif Hiariej.

„Suntem mândri să avem un cod penal care este în concordanță cu valorile indoneziene”, a declarat acesta într-un interviu acordat Reuters.

Bambang Wuryanto, un deputat implicat în proiect, a declarat că noul cod ar putea fi adoptat chiar săptămâna viitoare.

Codul, dacă va fi adoptat, se va aplica atât cetățenilor indonezieni, cât și străinilor, grupurile de afaceri exprimându-și îngrijorarea cu privire la daunele pe care normele le-ar putea avea asupra imaginii Indoneziei ca destinație de vacanță și de investiții.

Proiectul are sprijinul unor grupuri islamice într-o țară în care conservatorismul este în creștere, deși opozanții acestuia susțin că acesta anulează reformele liberale adoptate după căderea liderului autoritar Suharto în 1998.

Codul anterior nu a putut fi aplicat din cauza protestelor

Un proiect anterior al codului urma să fie adoptat în 2019, dar a declanșat proteste la nivel național. Zeci de mii de persoane au manifestat atunci împotriva unei serii de legi, în special a celor considerate a reglementa moralitatea și libertatea de exprimare

Criticii spun că, de atunci, au fost aduse modificări minime codului, deși guvernul a organizat în ultimele luni consultări publice în întreaga țară pentru a oferi informații despre modificări.

Printre modificările care au fost făcute se numără o dispoziție care ar putea permite comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viață după 10 ani de bună purtare.

Incriminarea avortului și pedepse pentru ”magie neagră

Potrivit ultimului proiect, datat 24 noiembrie și consultat de Reuters, sexul în afara căsătoriei, care poate fi denunțat doar de anumite persoane , cum ar fi rudele apropiate, este pasibil de o pedeapsă maximă de un an de închisoare.

Insultarea președintelui, o acuzație care poate fi raportată doar de către președinte, are o pedeapsă maximă de trei ani.

Indonezia, cea mai populată națiune cu majoritate musulmană din lume (cu 276 milioane de locuitori), are sute de reglementări la nivel local care discriminează femeile, minoritățile religioase și persoanele LGBT.
Incriminarea avortului, cu excepția victimelor violului, și pedeapsa cu închisoarea pentru „magie neagră” rămân în cod.

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele