NEWS

O taxă din România va crește cu 500% de la 1 ianuarie 2024. Cine sunt cei vizați

O taxă din România va crește cu 500 de la 1 ianuarie 2024. Cine sunt cei vizați
sursa foto: colaj Mediaflux

Vești proaste la nivel național după ce s-a aflat că o taxă din România va crește chiar și cu 500%. Vizați de această măsură, de la 1 ianuarie 2024, sunt atât persoanele fizice, cât și cele juridice.

Astfel, cădirile care nu sunt întreținute corespunzător de către proprietari lor, indiferent că sunt firme sau oameni, vor fi supraimpozitate. Mai multe autorităţi locale din orașe importante au aprobat deja majorări substanțiale începând de anul viitor, adică în aproximativ două luni.

O taxă din România va crește cu 500% începând de anul viitor

„Taxă pe paragină“ se majorează cu un procent 500% în mai multe localități din ţară, inclusiv în orașe precum Caransebeș sau Caracal,  procentul urmând să fie stabilit de fiecare autoritate locală în parte. Vizați sunt proprietarii imobilelor  neîngrijite. Prevăzută să fie aplicată de la 1 ianuarie 2024, taxa aprobată în urma unui amendament USR vizează și clădirile monument istoric neîngrijite sau degradate, în care se desfășoară activități economice.

„Avem un regulament pentru clădirile istorice și fațade, n-a venit nicio propunere și aș vrea să știu dacă s-a trimis vreo notificare vreunui proprietar de clădire din asta degradată, care e prinsă în lista respectivă. Conform regulamentului, se spune că veți veni cu fiecare clădire în parte în CL.”, a explicat city managerul  Primăriei Caransebeș, Florin Bogdea, care a informat consilierii locali că procedurile vor fi finalizate până la sfârșitul anului, scrie România TV.

„Din 2024 se aplică hotărârea privind majorarea impozitelor pentru aceste clădiri degradate. Procedural, o să-i notificăm până la finalul acestui an și vor plăti impozitul majorat. Venim în ședință cu fiecare clădire ca să stabilim cu cât se majorează pe fiecare caz, că poate una e degradată mai mult, alta mai puțin. ”.

Și în Caracal procentul este la fel de mare

Proprietarii a zeci de imobile din Caracal vor plăti între 300% și 500% impozit pe clădiri în acest an, pentru că lasă imobilele să se degradeze. Printre proprietari sunt societăți mari sau nume cunoscute în urbe.

Hotărârea de a supraimpozita proprietarii care lasă imobilele să se degradeze este aplicată pentru prima dată în municipiul Caracal, spune primarul Ion Doldurea, însă nu vine fără avertisment. Din contră, primele notificări au fost făcute către proprietari în cursul anului 2021, continuând și în 2022. În prezent, este cazul a 24 imobile.

„Este prima dată când procedăm astfel, sunt 24 de imobile, au fost avertizați de două ori până acum, în cursul anului 2021 și 2022, li s-au trimis somații, au avut timp să facă reparații, să schimbe cumva aspectul caselor respective, n-au făcut-o, asta este. E un început, pentru că mai sunt și altele, noi am procedat doar la vârful de iceberg. Oricum, noi avem avertizați mai mulți, dar acestea sunt mai grave, acolo unde sunt în zone mai centrale”, a explicat primarul municipiului Caracal, Ion Marian Doldurea.

Proprietarii vor plăti, majoritatea, pentru 2023, o sumă de cinci ori mai mare decât cea datorată în mod obișnuit, însă măsura nu se mai aplică în anul următor dacă proprietarul ia măsuri. Justificări de tipul – nu avem bani, o renovare a unui asemenea imobil costă foarte mult (unele sunt case de patrimoniu, altele sunt case din zonă protejată, iar reparațiile se fac în anumite condiții, respectând standardele caselor monument istoric) – nu mai sunt valabile, spun reprezentanții primăriei.

„Noi le-am solicitat să le vândă și așa cum sunt (n. red. – dacă nu au puterea financiară să le repare). De la caz la caz, sunt oameni în vârstă, îndărătnici, nici nu vând, nici nu dau la copii să repare, mai sunt câteva cazuri de societăți care n-au investit până acum. Sper să remedieze, va fi și pentru noi o experiență”, a adăugat primarul.

Casele inventariate de comisia special creată la primărie reprezintă, unele, un real pericol pentru trecători, pentru că se desprind elemente de pe fațadă, zboară bucăți din acoperiș în cazul unui vânt puternic, cade tencuiala etc. Din cele 24 imobile, trei sunt chiar clădiri de patrimoniu.

Pe lista pentru anul viitor, avertizați deja din 2022, sunt alți aproximativ 60 proprietari. Primarul Ion Marian Doldurea spune că nu li s-au cerut renovări totale, fiind de înțeles că anumite imobile necesită reparații care costă enorm.

„Încerci ceva. O vopsești, o aranjezi, îi faci fațada, te străduiești. Aceste case (n. red. – casele de patrimoniu) erau scutite de impozit la un moment dat. O casă de patrimoniu se restaurează cu o sumă de cel puțin trei ori mai mare decât o casă normală. (…) Sperăm să fie exemplu și pentru alții. Dacă nu plătesc, îi executăm, asta e legea. Nu poți să mergi la infinit așa. Pot să le vândă, dacă nu pot și nu pot și nu pot să le repare”, a mai adăugat primarul.

Taxa creşte cu 500% şi în Buzău

Buzoienii vor scoate mai mult din buzunare pentru impozitele pe locuințe și mijloace de transport. Un proiect privind majorarea impozitelor cu indicele anual de inflație, respectiv 5,1 la sută, a fost adoptat în decembrie. Anul 2023 a venit cu taxe locale mai mari în municipiul Buzău. În cadrul ultimei ședințe din 2022 a Consiliului Local Municipal, aleșii locali au adoptat proiectul privind indexarea taxelor și impozitelor locale, pentru anul fiscal 2023, cu rata anuală a inflației, respectiv 5,1 la sută, stabilită de Ministerul Finanțelor.

În cadrul aceluiași proiect, s-a mai decis ca în cazul proprietarilor unor imobile lăsate în paragină, majorarea să fie de până la 500%. Procentul a fost stabilit cu scopul de a-i forţa pe proprietarii clădirilor degradate să investească în renovarea lor.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele