LIFESTYLE

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ilie. Ce să respecte credincioșii pe 20 Iulie

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ilie. Ce să respecte credincioșii pe 20 Iulie
www.cdn.knd.ro

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ilie pe care să le respecte credincioșii. De asemenea, este una dintre cele mai mari și importante sărbători din an.

Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Ilie pe 20 Iulie în fiecare an. Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul este cel care aduce ploaia în perioada de secetă și făcător de minuni. Tot pe 20 Iulie este și ziua Aviației Române. Sfântul Ilie este considerat și ocrotitorul aviatorilor.

Sfântul Ilie s-a născut în Galaad, de partea cealaltă a Iordanului, care se învecinează cu Arabia și cu cetatea Tesvi. De aici și numele Tesviteanul. S-a născut cu peste 800 de ani. Î. Hr. într-o familie de preoți. Se spune că Sfântul Ilie a fost gospodar, însă foarte iute. Se spune că și-ar fi ucis părinții care au venit în vizită, iar apoi a mers la Dumnezeu și i-a cerut iertare.

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ilie

  • Nu aveți voie să faceți treburile câmpului sau în gospodărie. Nu dați cu mătura, nu aspirați, nu ștergeți praful, nu călcați, nu spălați rufe etc.
  • În dimineața zilei de Sfântul Ilie se culeg plante de leac. Spre exemplu, busuioc, pe care puteți să îl puneți la uscat. Puteți face ceai din el, având multe beneficii pentru organism.
  • Se spune că nu se mănâncă mere până astăzi, întrucât mărul este pomul lui.
  • Trebuie să mergeți la biserică, să vă rugați pentru sănătate, pentru împlinirea dorințelor. Când veniți acasă, luați masa cu familia.
  • Pentru a fi mai sănătoși, în unele regiuni din țară, oamenii mănâncă fructe proaspete.
  • Dacă de Sfântul Ilie tună, atunci toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
  • Fetele tinere și nemăritate își pot visa ursitul. În ajunul sărbătorii, ele trebuie să meargă în ogoarele semănate cu cânepă, se dezbracă și se tăvălesc prin cultură. Apoi, se îmbracă și se întorc acasă. Dacă visează cânepă verde, înseamnă că se vor mărita cu flăcăi tineri. Dacă visează cânepă uscată, înseamnă că se vor mărita cu bărbați mai mari, mai în vârstă.
  • Femeile duceau busuioc la biserică în această zi pentru a fi sfințit. Când se întorceau acasă, îl puneau pe foc, iar cenușa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice.
  • Este bine să scuturi merele de Sfântul Ilie și să dai de pomană copiilor sărmani.
  • Dacă de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să deschideți geamurile și ușile caselor, să nu se ascundă vreun diavol care fuge de furia sfântului.
  • În unele zone din Moldova, se mănâncă grâu nou fiert, cu miere.
  • Se strânge miere din stupi, se duc faguri la biserică și se dau de pomană.
  • Ciobanii pot coborî în sate de la stână, unde stau cu oile. Se obișnuiește să le aducă soțiilor un cadou. Înainte se aduceau furci de lemn pentru tors.
Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele