NEWS

OCDE, recomandări pentru România! Secretarul general, primit la Palatul Victoria și la Palatul Cotroceni

OCDE recomandări pentru România Secretarul general primit la Palatul Victoria și la Palatul Cotroceni
OCDE, recomandări pentru România! Secretarul general, primit la Palatul Victoria la lansarea Studiului Economic pentru România 2026

Finanțele publice ale României s-au deteriorat semnificativ, ceea ce prezintă riscuri la adresa sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice, iar pentru a evita acest lucru Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) spune că este nevoie de creșterea eficienței cheltuielilor publice, precum și de extinderea bazei de impozitare și îmbunătățirea conformității fiscale.

UPDATE: Nicuşor Dan l-a primit pe secretarul general al OECD la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan l-a primit, luni, pe Mathias Cormann, secretarul general al OECD, la Palatul Cotroceni, cu care a discutat despre stadiul avansat al procesului de aderare a României la OCDE, principalele concluzii ale Raportului economic al OCDE pentru România din 2026 şi evoluţiile internaţionale actuale.

”Mă bucur să-l întâmpin astăzi pe Mathias Cormann, secretarul general al OECD, la Palatul Cotroceni. Am discutat despre stadiul avansat al procesului de aderare a României la OCDE, principalele concluzii ale Raportului economic al OCDE pentru România din 2026 şi evoluţiile internaţionale actuale”, scrie preşedintele pe platforma X.

Şeful statului arată că ediţia din acest an a Raportului economic oferă îndrumări valoroase pentru consolidarea economiei şi a politicilor publice ale României.

”I-am mulţumit secretarului general Cormann pentru sprijinul său continuu acordat obiectivului nostru strategic de a adera la Organizaţie în 2026”, spune Nicuşor Dan.

Știre inițială

OCDE, recomandări pentru România la lansarea Studiului Economic pentru 2026

Într-un raport publicat luni, OCDE apreciază că recenta reformă a pensiilor, în special prin creșterea vârstei de pensionare pentru femei, limitarea pensiilor speciale și introducerea de noi reguli de indexare, este un pas pozitiv către îmbunătățirea sustenabilității sistemului de pensii și încurajarea participării forței de muncă.

În același timp, România se confruntă cu o presiune tot mai mare pentru a crește cheltuielile pentru sănătate, educație, asistență socială și inovare, pentru a sprijini o creștere incluzivă. De asemenea, salariile din sectorul public reprezintă o pondere tot mai mare din cheltuielile guvernamentale, ceea ce necesită un control mai strict.

‘Măsurile privind veniturile ar trebui să vizeze lărgirea bazei de impozitare și îmbunătățirea conformității fiscale. Taxele de mediu și cele pe proprietate rămân subutilizate și ar trebui consolidate. Recenta reducere a pragului de impozitare a microîntreprinderilor este un pas binevenit către consolidarea impozitării societăților. Digitalizarea suplimentară și analizele de risc ale administrației fiscale ar contribui la îmbunătățirea aplicării legii și a colectării veniturilor’, se arată în raportul OCDE.

De asemenea, documentul subliniază că schimbările climatice exercită o presiune tot mai mare asupra activității economice și a bunăstării sociale în România. În acest sens, accelerarea măsurilor de adaptare, cum ar fi îmbunătățirea apărării împotriva inundațiilor, acoperirea extinsă a asigurărilor în caz de dezastru și o gestionare îmbunătățită a apei, este esențială pentru a proteja populațiile vulnerabile și infrastructurile vitale.

‘România a făcut progrese în gestionarea inundațiilor în conformitate cu Directiva UE privind inundațiile, dar multe sisteme de apărare rămân în stare proastă. Un plan național de întreținere ar putea ajuta la prioritizarea măsurilor, la clarificarea costurilor și a etapelor de implementare și la promovarea unor soluții eficiente din punct de vedere al costurilor. Consolidarea guvernanței pe mai multe niveluri în planificarea utilizării terenurilor este esențială pentru a preveni construcțiile în zonele predispuse la inundații, necesitând o aplicare mai strictă a reglementărilor și interdicții clare privind dezvoltarea în zonele cu risc ridicat. Creșterea gradului de utilizare a asigurării obligatorii împotriva riscurilor de dezastre este, de asemenea, esențială’, se arată în raportul OCDE.

Organizația atrage atenția că sunt necesare eforturi suplimentare de atenuare a schimbărilor climatice. Prioritățile cheie includ consolidarea prețurilor la carbon, extinderea generării de energie electrică cu emisii reduse de carbon, eliminând treptat combustibilii fosili, ecologizarea transporturilor prin creșterea taxelor pe combustibili și vehicule și îmbunătățirea eficienței energetice în mobilitatea urbană și clădiri.

Raportul organizației internaționale mai arată că România a înregistrat progrese semnificative în integrarea pieței globale în ultimele decenii însă pentru a menține acest impuls, trebuie să abordeze provocările structurale persistente – în special în ceea ce privește inovația, digitalizarea, educația și dinamismul afacerilor, care continuă să limiteze productivitatea și potențialul său economic.

Potrivit OCDE, trecerea către activități cu valoare adăugată mai mare va necesita dotarea forței de muncă cu competențe avansate. Implementarea reformei în curs este cheia pentru creșterea nivelului de educație, reducerea ratelor de abandon școlar și îmbunătățirea rezultatelor învățării. Acest lucru ar trebui susținut de creșterea finanțării și de o planificare strategică îmbunătățită pentru o mai bună direcționare a resurselor.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este o organizație interguvernamentală cu 38 de țări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic. România este în plin proces de aderare la OCDE, aflându-se în prezent în etapa de furnizare de informații tehnice suplimentare, organizarea de misiuni de informare și evaluarea ulterioară în cele 26 de Comitete ale Organizației.

Ilie Bolojan, despre studiul OCDE pentru România: Studiul arată că reformele pe termen lung trebuie să continue

Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că studiul pentru România elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) recomandă o politică responsabilă, modernizarea administraţiei fiscale şi investiţii strategice pentru dezvoltare. El a menţionat că acest studiu mai arată şi că reformele pe termen lung trebuie să continue.

”Studiile economice ale OCDE sunt analize realizate o dată la doi ani pentru statele membre şi partenere. Ele urmăresc evoluţia economiei, identifică principalele provocări şi vin cu recomandări concrete pentru politici publice. Pentru România ediţia din acest an oferă o imagine asupra economiei, ce a funcţionat, ce dificultăţi există şi ce reforme sunt necesare pentru dezvoltarea pe termen lung. Raportul include recomandări în patru domenii principale, evoluţia macroeconomică şi politicile economice, politice sociale, adaptarea la schimbările climatice şi creşterea competitivităţii economiei”, a afirmat, luni, Ilie Bolojan.

El a precizat că studiul recomandă utilizarea mai eficientă a benilor publici.

”Un aspect subliniat de OCDE este menţinerea stabilităţii economice şi a finanţelor publice sănătoase. Se recomandă o politică responsabilă, utilizarea mai eficientă a banilor publici, modernizarea administraţiei fiscale şi investiţii strategice pentru dezvoltare. Studiul arată şi că reformele pe termen lung trebuie să continue, investiţii în educaţie şi sănătate, creşterea participării la piaţa muncii, adaptarea economiei la schimbările climatice şi consolidarea competitivităţii României”, a explicat premierul.

Bolojan a menţionat că Guvernul tratează aceste recomandări cu responsabilitate.

”În urma sugestiilor din rapoartele anterioare,  România a făcut deja paşi importanţi  pentru consolidarea fiscală şi reducerea deficitului bugetar. Dacă în 2024 deficitul a fost de aproximativ 8,7% din PIB,  anul 2025 s-a încheiat cu 7,7% sub pragul de 8,4%, estimat de Comisie Europeană. Avem în derulare investiţii (1:03) pentru modernizarea administraţiei fiscale, pentru a face colectarea mai eficientă şi respectarea obligaţiilor fiscale mai simplă.  În paralel, am luat măsuri pentru lărgirea bazei de impozitare şi reducerea unor facilităţii fiscale,  inclusiv prin ajustarea regimului fiscal în sectoarele construcţiilor, agriculturii, industriei alimentare şi IT”, a mai declarat Ilie Bolojan.

El a subliniat că este o prioritate creşterea competitivităţi economiei.

”Pentru asta avem nevoie de măsuri competitive, administraţie eficientă,  predictibilitate şi un stat modern şi digitalizat.  Până în luna august trebuie să finalizăm toate investiţiile prin PNRR. Mai avem de accesat peste 10 miliarde de euro, atât pe componenta de grant, cât şi pe cea de împrumut. Fondurile sunt condiţionate de respectarea unor jaloane, ceea ce înseamnă că trebuie să continuăm reformele asumate”, a afirmat premierul Bolojan.

El a adăugat că România se află într-un stadiu avansat al procesului de aderare la OCDE.

”În această dimineaţă am avut o întâlnire bilaterală cu domnul secretar general Cormann, unde am discutat despre obiectivul României de a finaliza aderarea la OCDE în acest an, un scop susţinut de întreaga coaliţie de guvernare. România se află într-un stadiu avansat al procesului de aderare, fiind evaluată de 25 de comitete ale OCDE, din care am îndeplinit condiţionările a 23 de comitete. Am făcut progres în domeniile identificate de organizaţie, inclusiv prin adoptarea legii prviind pensiile private, implementarea Convenţiei OCDE împotriva mitei în tranzacţiile economic internaţionale, lansarea strategiei multianuale 2026-2030, privind conduita responsabilă în afaceri şi consolidarea transparenţei şi integrităţii prin registrul de transparenţă a intereselor la nivelul Guvernului şi Parlamentului”, a declarat premierul Bolojan.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele