PAPARAZZI

Octavian Bellu, mai degrabă gospodar decât bucătar | VIDEO PAPARAZZI

Octavian Bellu mai degrabă gospodar decât bucătar | VIDEO PAPARAZZI

Octavian Bellu este din ce în ce mai vizibil pentru echipa de paparazzi Mediaflux.ro cărora le captează atenția cu activitățile sale care mai de care mai felurite și puternic antitetice cu ce am fost obișnuiți să vedem în cazul domniei sale.

De când s-a retras din activitate, fostul mare antrenor este campion la capitolul gospodărie și, o să vedem imediat, că mai puțin la capitolul bucătărie.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Oare ce caută, atât de debusolată, Emilia Popescu ? | VIDEO PAPARAZZI

Octavian Bellu, mai degrabă gospodar decât bucătar | VIDEO PAPARAZZI

Bunăoară, zilele trecute, fotoreporterii Mediaflux.ro l-au fotografiat pe Octavian Bellu în timp ce-și făcea de lucru în parcarea unui supermarket bucureștean loc care, se vede treaba, îi oferă toate cele necesare. În primă fază, domnul responsabil se potrivește alături de alți cetățeni la coadă la grill, de unde cumpără câte ceva de-ale gurii pe care mai apoi merge să le depoziteze în mașină.

Primul instinct îi spune să le pună în portbagaj, ca pe niște bagaje oarecare, însă la o a doua opinie își dă seama că mai bine ar fi să le pună pe locul din dreapta al șoferului.

Deschiderea portbagajului, însă, nu a fost de prisos, Octavian Bellu abia atunci a realizat cât de mult praf depozitează încheieturile Mercedesului old school pe care îl conduce și, la fel de old school precum îi este mașina, fostul sportiv a înșfăcat o perie și s-a apucat să igienizeze locul.

A igienizat cât a igienizat, până și-a amintit că a plecat de acasă cu scopul clar să cloneze ceva chei de care avea nevoie în vistierie, așa că nu a mai stat de gânduri și s-a îndreptat rapid și fără să se lase pe tânjeală în locația care avea să-i satisfacă această necesitate.

O poveste de domn… să n-avem pardon!

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele