NEWS

Ofițer român, decapitat într-un port din China. Familia așteaptă informații

Ofițer român decapitat într-un port din China. Familia așteaptă informații
Foto: SLN

Ofițer român, decapitat într-un port din China. Sindicatul Liber al Navigatorilor a anunţat luni seara, 28 august, că navigatorul şi-a pierdut viaţa pe o navă după ce a fost lovit în cap de două parâme.

Sindicatul Liber al Navigatorilor a transmis, pe pagina sa de Facebook, că autorităţile din China fac cercetări cu privire la acest accident, iar familia marinarului ar trebui să primească un raport final despre eveniment.

Ofițer român, decapitat într-un port din China. Mesaj pentru toți marinarii aflați la muncă

“Pe o navă care se afla în China, în portul Qingdao, a avut loc un tragic accident care s-a soldat cu pierderea vieţii unui ofiţer român. NBP se afla la manevra pupa între două parâme încurcate care s-au întins în forţă lovindu-i casca şi capul acestuia.

Lovitura a fost aşa de puternică încât capul fost desprins de corp, decesul survenind pe loc. Autorităţile din China şi compania fac investigaţii în privinţa acestui tragic accident.

Familia trebuie să primească un raport final în care să se descrie împrejurările în care a avut loc accidentul, cum s-a întamplat şi cine se face vinovat (dacă sunt vinovaţi)”, a anunţat Sindicatul Liber al Navigatorilor.

SLN a mai transmis un mesaj tuturor marinarilor cu privire la condiţiile de muncă: ”Tuturor navigatorilor – mare atenţie – munciţi în siguranţă! Orice aspect care vă poate pune viaţa în pericol trebuie să o raportaţi sindicatului şi autorităţilor”.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Ce notă a luat la Bacalaureat Mircea Badea: „Nu am cum să uit. Nu pentru că ar fi importantă, dar nu ai cum
Ce notă a luat la Bacalaureat Mircea Badea: „Nu am cum să uit. Nu pentru...
Pomul pe care nu e bine să-l plantezi niciodată lângă casă. Mulți nu știu că poate afecta fundația
Pomul pe care nu e bine să-l plantezi niciodată lângă casă. Mulți nu știu că...
Oportunitate unică: buncăr nuclear din Anglia, construit în anii 1950, scos la vânzare
Oportunitate unică: buncăr nuclear din Anglia, construit în anii 1950, scos la vânzare
Este cea mai bogată țară din Europa și caută muncitori. Salariul mediu pleacă de la 6.118 euro pe lună
Este cea mai bogată țară din Europa și caută muncitori. Salariul mediu pleacă de la...
Este doliu uriaş în politică. Fostul preşedinte a murit în urmă cu puţin timp
Este doliu uriaş în politică. Fostul preşedinte a murit în urmă cu puţin timp
Viralul lunii pe internet. Ce este, de fapt, metoda românească de a face plinul la mașină
Viralul lunii pe internet. Ce este, de fapt, metoda românească de a face plinul la...
BREAKING: Criză majoră în industria auto germană. BMW şi Continental se prăbuşesc pe bursă după descoperirea unor probleme grave la sistemul de frânare a 1,5 milioane de maşini
BREAKING: Criză majoră în industria auto germană. BMW şi Continental se prăbuşesc pe bursă după...
O nouă problemă apare la nivelul întregii Europe, ce pune în pericol sănătatea şi condiţiile de viaţă ale oamenilor. Cum s-a ajuns aici şi care sunt ţările ce nu sunt afectate?
O nouă problemă apare la nivelul întregii Europe, ce pune în pericol sănătatea şi condiţiile...
Îți aduci aminte de Aylin Cadîr din trupa Pops? Cum arată la 20 de ani de la lansarea în muzică
Îți aduci aminte de Aylin Cadîr din trupa Pops? Cum arată la 20 de ani...
S-a stins marele actor! Toți l-am iubit și l-am urmărit la TV
S-a stins marele actor! Toți l-am iubit și l-am urmărit la TV
Plafonările de prețuri, ilegale! Ce urmează pentru România
Plafonările de prețuri, ilegale! Ce urmează pentru România
Ungaria cere rambursarea sumelor plătite pentru protejarea frontierelor externe ale UE
Ungaria cere rambursarea sumelor plătite pentru protejarea frontierelor externe ale UE
Dezastru în industria auto europeană: Northvolt, cel mai mare producător de baterii din Europa, va închide o fabrică în Suedia. „A trebuit să luăm nişte decizii dificile pentru a ne ajusta forţa de muncă la reducerea operaţiunilor”
Dezastru în industria auto europeană: Northvolt, cel mai mare producător de baterii din Europa, va...
Tinerii din ziua de astăzi adoptă o nouă filosofie de viaţă. Care este aceasta şi cât de diferită este faţă de restul generaţiilor, care fac foarte multe sacrificii pentru job
Tinerii din ziua de astăzi adoptă o nouă filosofie de viaţă. Care este aceasta şi...
O marcă a Dacia ar putea dispărea. Ce se întâmplă la Mioveni
O marcă a Dacia ar putea dispărea. Ce se întâmplă la Mioveni
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Vechimea în muncă, IGNORATĂ. Pensiile mici rămân NESCHIMBATE
Vechimea în muncă, IGNORATĂ. Pensiile mici rămân NESCHIMBATE
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”