NEWS

Olandezii au lipit mesaje în limba română la rafturile din supermaketuri: „Nu fura. Suntem cu ochii pe bunurile noastre!”

Olandezii au lipit mesaje în limba română la rafturile din supermaketuri Nu fura. Suntem cu ochii pe bunurile noastre
Foto: Știri Diaspora

Olandezii au lipit mesaje în limba română la rafturile din supermaketuri în care cei care fură sunt avertizați că vor fi dați pe mâna Poliției.

„Vă vom preda imediat Poliției. Amenda este de cel puțin 181 de euro”, scrie în mesaj.

Olandezii au lipit mesaje în limba română la rafturile din supermaketuri. „O etichetare colectivă”

Potrivit știridiaspora, avertismentele conțin formule dure la adresa clienților români, precum:

„În caz de furt vă vom preda imediat Poliției. Amenda este de cel puțin 181 de euro. Suntem cu ochii pe bunurile noastre în mod vizibil și invizibil”.

Românul care a filmat imaginile a precizat că locația ere un magazin Coop (zona Venlo), unul dintre cele mai răspândite supermarketuri din Țările de Jos.

Potrivit publicației citate, el și-a arătat indignarea față de acest mesaj, despre care spune că este „discriminatoriu” și o „etichetare colectivă”.

Umilință majoră

Este o generalizare negativă, discriminatorie. Faptul că mesajul este doar în română întărește stereotipuri periculoase și izolează o întreagă comunitate etnică. Acesta nu este doar un avertisment, ci o etichetate colectivă”, a scris românul, pe una dintre rețelele de socializare.

„Mai mare umilință la adresa României nu există. Ce rușine îmi e..”, a adăugat alt român.

Unii români au atras atenția că o astfel de abordare creează „o falie adâncă între comunități și poate genera reacții ostile”.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele