NEWS

Omagiu pentru Aleksei Navalnîi, în fața Ambasadei Rusiei FOTO

Omagiu pentru Aleksei Navalnîi în fața Ambasadei Rusiei FOTO
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Zeci de persoane i-au adus un omagiu lui Aleksei Navalnîi, la sediul ambasadei Rusiei la Bucureşti. Participanţii au venit cu flori, lumânări, şi pancarte cu imaginea disidentului.

Omagiu pentru Aleksei Navalnîi, la București

Peste 50 de oameni participă, duminică, la un eveniment organizat în memoria lui Aleksei Navalnîi în faţa Ambasadei Rusiei, pe şoseaua Kiseleff din Bucureşti.

Participanţii au venit cu flori, lumânări, fotografii ale disidentului rus mort în detenţie, dar şi cu pancarte cu mesajul ”Killer ”(ucigaş) adresat lui Vladimir Putin.

Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

„Nu câştigi alegeri libere omorând opoziţia”, este mesajul participanţilor.

Printre participanţi există şi persoane care au declarat că sunt cetăţeni ruşi care se opun regimului condus de Vladimir Putin, conform News.ro.

Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Iniţiatorul evenimentului organizat la sediul Ambasadei Rusiei la Bucureşti este europarlamentarul Vlad Gheorghe.

El spune că este important ca România să arate solidaritate față de oamenii din Rusia care luptă pentru libertate.

„Mi s-a părut un lucru de maxim bun simț de făcut, necesar. Sincer, nu a fost ideea mea 100%, a fost ideea unui coleg pe care îl avem aici. E nevoie în România să arătăm solidaritate pentru niște oameni care luptă pentru democrație într-o țară în care asta te duce la moarte la propriu” , a spus Vlad Gheorghe, citat de Hotnews.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele