De șase ani Jared Birchall este omul din spatele lui Elon Musk. El se ocupă de averea și de celui mai bogat om din lume, tot el negociază în numele lui Musk, face aranjamente și tranzacții și supraveghează siguranța bossului. În cea mai mare parte a carierei lui, Birchall a operat în culise.
Birchall sapă după după mizerii ale inamicilor, aranjează împrumuturi masive, angajează gărzi de corp, vinde case dar conduce și o companie de neurotehnologie de un miliard de dolari.
Foștii colegi de clasă de la Universitatea Brigham Young spun că nu și-l amintesc, la fel ca și foștii colegi de la comapania Merrill Lynch, de unde a fost concediat pentru comportament necorespunzător.
Birchall și-a început cariera în domeniul financiar, la Goldman Sachs Group Inc. În 2000, s-a mutat în domeniul averilor private, la Merrill Lynch din Los Angeles, de unde a fost concediat pentru că „a trimis corespondență unui client fără aprobarea conducerii”.
Ulterior, a ajuns la Morgan Stanley, unde o persoană care l-a cunoscut l-a descris ca fiind un tip discret, dar care se pricepea la gestionarea averilor celor bogați.
Birchall a părăsit Morgan Stanley în 2016 pentru a-l ajuta pe liderul Tesla să înființeze Excession, numită după romanul științifico-fantastic al lui Iain Banks.
Acum, Birchall, în vârstă de 47 de ani, este una dintre cele mai importante persoane din cercul apropiat al lui Musk. Se află la cârma Excession și gestionează multe dintre proiectele personale ale lui Musk.
Oamenii care îl cunosc pe Birchall îl descriu ca fiind un tip blând, care în esență este omul bun la toate al unui miliardar capricios care stârnește frecvent controverse.
Acest rol a crescut în complexitate pe măsură ce a crescut și averea lui Musk, de la doar câteva miliarde la zeci de miliarde și apoi la sute de miliarde. Cel mai recent, a fost vorba de a ajuta la cumpărarea Twitter Inc. cu un pachet de finanțare complexă.
Achiziția de 44 de miliarde de dolari a ridicat profilul deja considerabil al lui Musk, dar a atras atenția și asupra lui Birchall.
El a făcut parte din cercul restrâns care a interacționat cu Wall Street pentru a aranja împrumuturile, care au fost esențiale pentru asigurarea tranzacției. Deși nu avea experiența necesară pentru a organiza achiziții de miliarde de dolari, Birchall a ajutat băncile – cu ajutorul fostului său angajator, Morgan Stanley – pentru a obține finanțarea.
Birchall a jucat, de asemenea, un rol de ambasador, îmbrățișând punctul de vedere al lui Musk potrivit căruia Twitter ar trebui să fie o platformă fără restricții pentru libertatea de exprimare.
Și mai sunt și complicațiile gestionării tuturor lucrurilor lui Musk. Viața miliardarului este complicată. El se deplasează frecvent cu un avion privat și ia decizii importante și de consecință – cum ar fi vânzarea tuturor caselor sale sau cumpărarea unei companii de social-media – destul de brusc.
Toate acestea se întâmplă în timp ce familia sa deja considerabilă crește odată cu profilul său. Cineva trebuie să fie acolo pentru a se ocupa de lucrurile esențiale – aranjarea avionului, vânzarea caselor, contactarea bancherilor, angajarea dădacelor și a agenților de securitate.
Iar pentru Musk, acesta este Birchall.