NEWS

ONU condamnă România pentru tortura unui suspect de terorism

ONU condamnă România pentru tortura unui suspect de terorism

ONU condamnă România pentru tortura unui suspect de terorism deținut la Guantanamo, potrivit unui raport citat de Reuters, notează News.ro.

Statele Unite şi alte câteva ţări, între care România, se fac vinovate de încălcări ale drepturilor omului împotriva unui bărbat saudit deţinut în închisoarea Guantanamo şi acuzat de organizarea atentatului cu bombă asupra navei americane USS Cole, soldat cu 17 morţi.

Grupul de lucru al Naţiunilor Unite pentru cazurile de detenţie arbitrară a declarat că Abd al Rahim al-Nashiri a fost deţinut în mod arbitrar timp de peste 20 de ani şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la bunăstarea sa fizică şi mintală, notează stirileprotv.ro.

Statele Unite l-au acuzat pe Nashiri că a organizat atacul asupra USS Cole, comis de doi kamikaze aflaţi într-o mică ambarcaţiune în timp ce nava de război americană era ancorată în portul yemenit Aden.

Gruparea militantă islamistă al-Qaida a revendicat atentatul, care a avut loc cu 11 luni înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite.

Al-Nashiri este deţinut la Guantanamo din 2006.

Documentul ONU se concentrează asupra detenţiei de la Guantanamo, dar face referire şi la alte şapte ţări – Afganistan, Lituania, Maroc, Polonia, România, Thailanda, Emiratele Arabe Unite – care l-ar fi transferat sau reţinut pe Nashiri între 2002-2006.

Uneori, el a fost deţinut în „situri negre” (închisori secrete) ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), potrivit unui raport al Congresului american. De asemenea, a fost supus unor tehnici de interogare pe care criticii le numesc tortură.

Documentul ONU a precizat că acuzaţiile de tortură „rămân de necontestat”.

Afganistanul, Emiratele Arabe Unite şi Thailanda nu au răspuns organismului ONU. Răspunsul Lituaniei a fost întârziat şi a fost limitat. Polonia a declarat că a acordat deja „satisfacţie echitabilă” solicitantului, plătindu-i despăgubiri, după o hotărâre a justiţiei din 2014.

România a contestat acuzaţiile şi a făcut referire la o decizie anterioară, iar Marocul a respins acuzaţiile, spunând că Nashiri nu a fost niciodată înregistrat în această ţară.