NEWS

OPOZIȚIA cere Guvernului ca rușii să nu mai primească viză pentru a intra în România

OPOZIȚIA cere Guvernului ca rușii să nu mai primească viză pentru a intra în România

Opoziția, prin vocile lui Cătălin Drulă – Președinte USR, Ludovic Orban – Președinte “Forța Dreptei” și Eugen Tomac – Președinte PMP, cere Prim-ministrului Ciucă ca cetățenii ruși să nu mai primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace, dat fiind războiul din Ucraina.

Într-o scrisoare deschisă semnată sâmbătă, 27 August 2022, semnatarii acesteia explică această cerere.

„Domnule Prim-ministru,

Cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecințele acestui război sunt resimțite de fiecare român, este inacceptabil ca cetățenii ruși să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace.

Vă solicităm să interziceți de urgență acordarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonați eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenței turiştilor ruşi în UE.

Este momentul ca România să sprijine Finlanda şi statele baltice care au implementat deja această măsură şi să iniţieze discuţii la cel mai înalt nivel în acest sens. România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în fața regimului criminal al lui Vladimir Putin.

Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanților societății civile, a opoziției politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetățenii ruși nu ar trebui să fie bineveniți în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina.

Aveți ocazia de a arăta, domnule prim-ministru, că România poate fi lider în politica europeană. Dacă veți face alegerea corectă, vom sprijini decizia la nivel național și european.

Semnatari:

Cătălin Drulă – Președinte USR

Ludovic Orban – Președinte “Forța Dreptei”

Eugen Tomac – Președinte PMP”.

 

Cinci țări UE vor să intrzică venirea turiștilor ruși

Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Finlanda, state membre ale Uniunii Europene care au graniță cu Rusia, ar putea împiedica turiștii ruși să intre în țările lor dacă UE nu va adopta o interdicție la nivelul Uniunii, a declarat marți ministrul de externe lituanian.

Miniștrii de externe din UE urmează să discute luni despre o interdicție de acordare a vizelor la nivelul întregii Uniuni pentru cetățenii ruși, care este susținută în principal de cele cinci țări care se învecinează cu Rusia.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele