NEWS

Optimism mioritic. Şase din zece români aşteaptă ca nivelul lor de bunăstare să crească anul acesta

Optimism mioritic. Şase din zece români aşteaptă ca nivelul lor de bunăstare să crească anul acesta
Sursă foto: colaj foto/Pixabay

Cel mai recent barometru UNSAR – IRES privind percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România a evidenția faptul că șase din zece români se aşteaptă ca nivelul lor de bunăstare să crească anul acesta, iar doi din zece consideră că acesta va rămâne la fel.

Factorii cu o contribuţie semnificativă la bunăstarea personală

Respondenţii au menţionat printre factorii cu o contribuţie semnificativă la bunăstarea personală accesul la educaţie (78% dintre repondenţi), echilibrul emoţional (72%), starea de sănătate şi stilul de viaţă echilibrat – alimentaţie, sport, timp liber, vacanţe, călătorii (70%) etc, potrivit unui comunicat al UNSAR.

„Sănătatea reprezintă o preocupare din ce în ce mai prezentă în viaţa românilor, chiar dacă, de multe ori, ne lăsăm absorbiţi de problemele de zi cu zi. Ne propunem să contribuim la o mai bună informare a publicului larg privind riscurile la care ne expunem şi modul în care le putem gestiona – motiv pentru care UNSAR va lansa o platformă de comunicare/think tank de politici publice: Alianţa pentru BunăStare”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR, conform comunicatului citat de Agerpres.

regula 30-30-30-10 a banilor
Sursă foto: Pixabay

Optimism mioritic

Interesul în creştere al românilor privind starea de bine este reflectat şi prin evoluţia asigurărilor voluntare de sănătate – acesta fiind segmentul care a înregistrat una dintre cele mai susţinute evoluţii la nivelul industriei de asigurări facultative. Practic, în 2023, asigurările de sănătate au crescut cu 21,5% comparativ cu anul anterior, iar indemnizaţiile brute plătite de asigurători în baza acestor poliţe s-au majorat chiar şi mai mult, cu 27% , mai arată sursa citată.

„În diverse situaţii neprevăzute, asigurările voluntare de sănătate sau de viaţă ajută la menţinerea unui echilibru financiar în caz de accidente, îmbolnăviri şi nu numai. Toate acestea pot avea efecte negative importante asupra familiilor noastre şi ne pot afecta semnificativ starea de bine sau calitatea vieţii. Însă, perioadele dificile pot fi depăşite mai uşor apelând la protecţia şi beneficiile unei asigurări”, a precizat Roxana Băluţă, specialist Asigurări Viaţă şi Sănătate & Coordonator programe UNSAR.

Barometrul „Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România” a fost realizat în luna mai a acestui an, la solicitarea UNSAR, pe un eşantion reprezentantiv format din 1.010 respondenţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, folosind metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele