Oradea va avea inel rutier metropolitan și propria companie aeriană locală, au anunțat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, și primarul Municipiului Oradea, Florin Birta.
Compania aeriană se numește SC AIR ORADEA SA și este deținută de Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.
„Ce urmărim prin această companie aeriană? Cu siguranță dezvoltarea transportului aerian în Oradea și în județul Bihor, atragerea investițiilor, atragerea turiștilor și, bineînțeles, crearea unei mase critice de pasageri care să frecventeze Aeroportul din Oradea. Pentru înființarea acestei companii am efectuat un business plan care va fi prezentat în următoarea perioadă, în care va fi stabilit cum va funcționa compania”, a precizat Florin Birta, primarul Municipiului Oradea.
Capitalul social al companiei nou înființate a fost stabilit la 15 milioane de lei. Primăria Oradea deține 60% din acțiuni, respectiv 9 milioane de lei, iar aportul Consiliului Județean Bihor este de 40%, respectiv 6 milioane de lei. Compania aeriană va avea sediul la Aeroportul Oradea.
Obiectivul companiei este ca din luna martie 2022 să înceapă, cu două aeronave, operarea zborurilor Oradea – București (minim 3 zboruri/ zi în zilele lucrătoare și minim 2 zboruri/ zi în zilele nelucrătoare), iar din octombrie 2022, să devină operaționale cursele către unul sau două aeroporturi internaționale din vestul Europei (minim un zbor/zi).
Un alt megaproiect pentru Oradea este un inel rutier metropolitan de 20 kilometri, care va ocoli orașul și comunele Oșorhei, Sânmartin și Nojorid.
Preşedintele CJ Bihor a precizat că finanţarea acestui proiect ar urma să fie asigurată din sumele pe care municipiul şi judeţul le vor primi aferent programului naţional de investiţii Anghel Saligny.
Bolojan a spus că lungimea inelului rutier metropolitan ar fi de circa 20 kilometri şi acesta va avea statut de drum judeţean, cu câte o bandă pe sens.
Oradea este unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România grație accesării fondurilor europene.