Recunosc, mă număr printre românii care, de două săptămâni încoace, stau cu inima cât un purice pe la orele 17-18, de frica premierului Bolojan și celebrelor sale pachețele de reformă. Aștept să îl aud – ferm și nemilos, cum e el – ce surprize le-a mai pregătit românilor de rând, companiilor, profesorilor, medicilor sau pacienților.
Nu ar fi ideea că nu s-ar impune reforme, nu mă înțelegeți greșit. Nu e ca și cum statul funcționează ca metroul din Japonia sau că totul e roz precum casa păpușii Barbie, dar unele chiar te scot din minți.
Nu mă refer aici la faptul că toți trebuie să strângem cureaua, că e greu, că vom avea scumpiri pe bandă rulantă, că taxe, impozite, bla, bla, bla…Am înțeles deja asta și m-am prins a cui e vina.
Mă enervez teribil când văd că unele măsuri sunt luate ca din topor, efectiv. De-a valma, la comun, fără să știi situația ”din teren”, ca să spun așa. Primul exemplu a fost cel cu bursele, când s-a venit cu niște explicații de toată jena. Că luau bursă prea mulți elevi, că nu luau BAC-ul cei care luau bursă, că asta nu mai e performanță, că existau clase unde luau prea mulți bursă de merit…Așadar, s-a tăiat otova, fără să stea să se gândească ce fel de clase sunt alea, unde, în ce licee.
Și, pe când tocmai îmi răcorisem eu frustrarea asta cu bursele, hop și ministrul Sănătății, de mână cu președintele Casei Naționale de Sănătate, mândri nevoie mare, cu anunțuri care mai de care mai ”revoluționare” pentru sistem.
După ce le-au dat de jurat medicilor că nu mai pun un picior afară din spital înainte de finalul programului de lucru, cei doi au prezentat ce vor să facă pentru a combate frauda din sănătate. Adică cum se fură banii prin decontări fictive în spitale și nu numai.
Ce vor să facă cei de la CNAS? Citiți cu atenție:
”În urma efectuării fiecărei investigații la medicul de familie, în ambulator, la laborator, imagistică, în spital, fiecare pacient va primi un SMS sau un email în care va fi informat că a efectuat acea investigație. Eventual, o să trimitem și un decont al serviciilor — adică ceea ce plătește Casa pentru fiecare serviciu — astfel încât să existe transparență totală. Iar dacă pacientul constată că primește SMS-ul că a fost astăzi la cabinet și el nu a fost, evident că pune mâna pe telefon și ne anunță, și astfel putem evita fraudele.”, spune Horațiu Moldovan, președintele CNAS.
Ei? Genial! Genial pentru tineri. Doar că cei care frecventează cel mai des policlinicile și cabinetele medicilor de familie, lună de lună, pentru rețetă, sunt – ați ghicit – bătrânii. Mulți dintre ei au un telefon mobil, puțini știu să și umble la el, mulți au încă…telefon fix. În mediul rural, nici nu vreau să mă gândesc. Nu o spun eu, o spun zeci de medici de familie, disperați de această găselniță.
Dar, așa cum minunile românești nu durează mult, iar sistemele astea funcționează și nu prea la noi, medicilor le rămâne speranța că … ideea va muri în pachețel.