Românii care nu și-au schimbat încă buletinul vechi trebuie să știe că acesta are o dată limită pentru folosire, mai ales în cazul călătoriilor în Uniunea Europeană. Iată tot ce trebuie să știi despre noile cărți de identitate!
Majoritatea românilor încă au cartea de identitate clasică, emisă în modelul din 1997. Aceștia nu sunt obligați să o schimbe imediat cu noul buletin, cât timp actul de identitate se află în perioada de valabilitate. Totuși, există o dată-limită importantă pentru călătoriile în Uniunea Europeană și în Spațiul Schengen.
Potrivit informațiilor publicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, românii care dețin o carte de identitate emisă după modelul din 1997 o pot utiliza până la expirarea acesteia. Totuși, începând cu 3 august 2031, aceste cărți de identitate nu vor mai putea fi folosite ca documente de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene sau în Spațiul Schengen.
Cu alte cuvinte, un buletin vechi care are o dată de expirare după 3 august 2031 nu va putea fi folosit pentru călătorii în UE până la acea dată. 3 august 2031 reprezintă termenul-limită stabilit de legislația europeană pentru documentele de identitate care nu îndeplinesc noile cerințe de securitate.
Regulamentul european prevede că documentele de identitate care nu îndeplinesc cerințele tehnice stabilite la nivelul UE își încetează valabilitatea cel târziu la 3 august 2031, dacă nu expiră înainte.
Dacă buletinul vechi nu a expirat, atunci poate fi folosit atât în România, cât și în Spațiul Schengen sau în Uniunea Europeană, dar doar până la 3 august 2021.
Așadar, românii care au încă buletinul clasic nu trebuie să se grăbească să îl schimbe doar pentru că a fost introdusă cartea electronică de identitate.
Noua Carte Electronică de Identitate (CEI) are format de card bancar și poate fi utilizată atât pentru identificarea titularului, cât și ca document de călătorie în statele Uniunii Europene și în alte țări care o recunosc în acest scop. Printre acestea se numără Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Elveția, Republica Moldova și Turcia, potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor.
Este importantă diferența dintre cartea electronică de identitate (CEI) și cartea de identitate simplă (CIS). Ambele sunt emise în format de card, însă autoritățile precizează că CEI este cea care poate fi utilizată ca document de călătorie.