NEWS

Până la 10.000 de lei intră gratuit pe cardurile familiilor din România. Ajutor nesperat de la stat pentru milioane de români

Până la 10.000 de lei intră gratuit pe cardurile familiilor din România. Ajutor nesperat de la stat pentru milioane de români
sursă: playtech.ro

Vești bune la nivel național, după ce s-a aflat că până la 10.000 de lei intră gratuit pe cardurile familiilor din România sub formă de ajutoare. Este vorba de un ajutor nesperat de la stat pentru milioane de români, după ce s-a aflat că o familie poate încasa șapte tipuri diferite de vouchere în 2023.

Până la 10.000 de lei intră gratuit pe cardurile familiilor din România

Astfel, lista tuturor formelor de sprijin acordate din fonduri europene românilor cu venituri reduse este extrem de cuprinzătoare. Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, continuă și în 2023 să implementeze măsuri pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile, cu bani europeni, fiind vorba de 1,8 miliarde de euro pe care românii îi vor primi sub o formă sau alta.

„Pentru consolidarea coeziunii sociale și reducerea sărăciei extreme, continuăm și în 2023 să acordăm diverse forme de ajutor din fonduri europene, cum sunt distribuirea de alimente de bază și vouchere pentru mese calde, vouchere pentru materiale școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți și sprijin pentru compensarea facturilor la utilități.

Bugetul total pentru acest pachet de măsuri se ridică la aproximativ 1,8 miliarde de euro, iar vestea bună este că nu avem de gând să ne oprim aici. În această perioadă lucrăm la mecanismele pentru noi soluții pentru categoriile vulnerabile, pentru a ne asigura că fiecare român, indiferent de situația cu care se confruntă, beneficiază de ajutor pentru toate nevoile imediate pe care le are. În funcție de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, vor fi gospodării care vor primi 1.400 de lei pentru utilități, pachetul cu produse alimentare și cele șase tranșe de 250 de lei pentru mese calde, dar și 500 de lei pentru haine și rechizitele celor mici”, a transmis ministrul MIPE, Marcel Boloș.

Ajutor nesperat de la stat pentru milioane de români

Pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023 cuprinde:

Vouchere 2023. 1.400 de lei pentru facturile la energie

Aproximativ 4 milioane de români vulnerabili primesc sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Procesul de distribuire a cardurilor către populație a început la 1 februarie 2023, urmând ca de la 20 februarie acestea să poată fi utilizate.

Șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde

Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit în 2022 IV tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei.

Măsura continuă pe tot parcursul anului 2023, pentru care sunt programate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni. Bugetul total alocat este de aproximativ 765 de milioane de euro, iar prima tranșă urmează să se încarce până la finalul acestei luni.

Vouchere pentru preșcolarii și elevii vulnerabili

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite și în anul școlar 2023-2024, pentru care aproximăm un număr de 400.000 de beneficiari, număr similar celui din anul școlar precedent.

Bugetul total pentru măsură este de 44 de milioane de euro. Ministrul Marcel Boloș a declarat că se vor căuta soluții pentru ca valoarea sprijinului să crească până la 750 de lei.

Tranșă de pachete alimentare de 24 kg

În primăvara acestui an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe distribuția celei de‑a VI‑a tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari.

Proiectul finanțat prin POAD, beneficiază de un buget total de aproximativ 235 milioane euro. În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Trusouri pentru nou-născuți

Aproximativ 15.000 de mame și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Suma totală pentru sprijin este de 6 milioane euro, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele