Parchetul General anunţă, luni, că în dosarele penale din cadrul Operaţiunii JUPITER 4, în cadrul cărora s-au făcut 78 de percheziţii, a fost identificat un prejudiciu de de 175 milioane de lei şi 1,6 milioane de euro. Dosarele vizează persoane şi firme din mai multe judeţe ale ţării.
”Informăm că în cadrul operaţiunii JUPITER 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în urma acţiunilor derulate, având ca obiectiv identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor implicate în activităţi ilegale, precum şi prevenirea impactului acestor activităţi asupra comunităţii, prejudiciul identificat este de 175 milioane de lei şi 1,6 milioane de euro”, anunţă Parchetul General.
Dosarele instrumentate vizează infracţiuni de contrabandă, evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune, contrafacere, furt, ameninţare, hărţuire, inducerea în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj, contrabandă calificată şi infracţiuni silvice.
Parchetul General oferă detalii despre dosarele instrumentate în mai multe judeţe din ţară:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SICE Alba au pus pun în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Alba şi 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracţiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu pentru bugetul consolidat al statului în cuantum 96.406 lei.
În fapt, se reţine că, în perioada ianuarie 2024 – iulie 2025, reprezentanţii unei firme au omis în tot sau în parte să evidenţieze în actele contabile ale societăţii veniturile realizate ca urmare a operaţiunilor comerciale efectuate.
În luna septembrie 2025, în urma efectuării unui control fizic la depozitul societăţii, au fost identificate cantităţi de materiale lemnoase din specii răşinoase în plus faţă de stocul scriptic, în volum de 218,5 mc (+220% faţă de stocul scriptic).
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul IGPR – SICE Dâmboviţa au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară (Dâmboviţa – 3, Argeş – 1) şi 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracţiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 1.269.618 lei, compus din TVA în sumă de 689.221 lei şi impozit pe profit în sumă de 580.397 lei..
Din probele administrate rezultă că, în perioada 01.11.2024 – 31.03.2025, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale ale unei societăţi au fost evidenţiate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, constând în achiziţionarea de servicii în construcţii în baza unui număr de 44 de facturi fiscale în valoare totală de 4.316.700 lei emise în numele a două societăţi, scopul urmărit fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
De asemenea, în vederea creării aparenţei de legalitate a operaţiunilor fictive, s-a folosit cu rea-credinţă sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, prin introducerea în acesta a celor 44 de facturi fiscale false în conţinut.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SICE Timiş au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Timiş, într-un dosar penal privind infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare.
Din actele dosarului rezultă că o persoană, în calitate de preşedinte al unei asociaţii, şi-a însuşit banii primiţi ca donaţii, dar şi alte beneficii băneşti atribuite copiilor instituţionalizaţi. Banii ar fi fost folosiţi pentru edificarea unor imobile închiriate apoi contra unor sume de bani, iar veniturile astfel obţinute din chirii nu ar fi fost declarate către organul fiscal.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul IGPR – SICE Dâmboviţa au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Dâmboviţa şi 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracţiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 42.141 lei.
În cauză s-a reţinut că, în calitate de administrator al unei societăţi, în perioada noiembrie 2021 – decembrie 2024, o persoană nu a întocmit documentele de evidenţă financiar-contabilă, neînregistrând în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate, nedeclarând veniturile aferente activităţii desfăşurate cu intenţia de a sustrage de la calcul, înregistrarea, declararea şi plata obligaţiilor fiscale, constând în impozitul pe venitul microîntreprinderilor şi impozitul pe profit.
În aceleaşi condiţii, administratorul nu a reconstituit integral documentele justificative (facturi de livrare şi chitanţe de încasare) pe care nu le deţinea la momentul iniţierii controlului. Totodată, au fost constatate operaţiuni de creditare, având drept scop efectuarea unor plăţi cu sume de bani pentru care există indicii că au provenit din omisiunea evidenţierii în actele contabile a unor operaţiuni comerciale efectuate şi/sau a unor venituri realizate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.I.C.E.Prahova au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în (Prahova – 2, Ilfov – 1), într-un dosar privind infracţiunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 97.520 lei.
Se reţine că o persoană a vândut autoturisme second hand fără a fi înregistrate pentru a se sustrage de la plata TVA, ascunzând bunul şi sursa impozabilă.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul IGPR – S.I.C.E. Sector 1 au pus în executare 1 mandat de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracţiuni de evaziune fiscală, cu prejudiciul de 22.000 lei.
În cauză s-a reţinut că, în perioada 2021- 2022, reprezentantul unei societăţi comerciale cu obiect de activitate comerţul cu obiecte de uz casnic s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor prin omisiunea de a evidenţia în actele contabile toate operaţiunile comerciale efectuate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.I.C.E. Alba au pus în executare 1 mandat de percheziţie domiciliară în judeţul Alba şi 2 mandate de aducere într-un dosar penal privind infracţiuni de evaziune fiscală şi infracţiuni silvice, cu un prejudiciu estimativ de 142.390 lei.
Din materialul probator rezultă că, reprezentanţii, în perioada 22.09.2021-02.12.2024, reprezentanţii unei societăţi au omis în tot sau în parte să evidenţieze în actele contabile ale societăţii veniturile realizate ca urmare a operaţiunilor comerciale efectuate constând în vânzarea de cherestele din specia răşinoase către diverse persoane fizice, în baza a 103 avize de însoţire material lemnos.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.I.C.E. Neamţ au pus în executare 1 mandat de percheziţie domiciliară în judeţul Neamţ, într-un dosar penal privind infracţiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 119.000 lei.
Din cercetările efectuate rezultă că, funcţionari publici din cadrul A.J.F.P. Neamţ au sesizat faptul că reprezentanţii unei societăţi comerciale din jud. Neamţ, în perioada iulie 2022 – iunie 2023, au reţinut şi nu au vărsat, în termen de 60 de zile de la scadenţă, taxe şi impozite cu reţinere la sursă, în sumă de 119.399 lei.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SICE Timiş au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Timiş şi 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracţiuni de delapidare şi înşelăciune cu un prejudiciu de 1.600.000 euro.
Din cercetări a rezultat că, la data de 13.12.2024, în calitate de administrator al unei societăţi, o persoană a încheiat un contract de schimb având ca obiect terenul deţinut de societate în municipiul Timişoara, primind în schimb un teren din localitatea Săcălaz, cu o valoare mult mai mică decât cel deţinut de societate.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul IGPR SICE Mehedinţi au pus în executare 13 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Mehedinţi, într-un dosar penal privind comiterea unor infracţiuni de contrabandă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că. începând cu luna martie 2025, persoanele cercetate ar fi colectat, deţinut şi comercializat cantităţi mari de produse din tutun provenite din contrabandă pe care le-ar fi depozitat în mai multe locaţii de pe raza comunelor Brezniţa Ocol, Izvoru Bârzii şi Şimian.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul IGPR – SICE Suceava au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Suceava, într-un dosar penal privind infracţiunea de contrabandă.
În cauză s-a reţinut că, la data de 09.10.2025, lucrători din cadrul IPJ-SICE Suceava, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu s-au sesizat cu privire la faptul că o persoană este implicată în activităţi ilicite din sfera contrabandei cu ţigarete, în sensul că aceasta comercializează ţigarete de provenienţă extracomunitară, prin intermediul unei societăţi pe care o administrează.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.I.C.E. Suceava, au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Neamţ, într-un dosar penal privind comiterea unor infracţiuni de contrabandă.
La data de 09.10.2025, lucrători din cadrul IPJ-SICE Suceava, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-au sesizat cu privire la faptul că o persoană este implicată în activităţi din sfera contrabandei cu ţigarete de provenienţă extracomunitară, acestea fiind achiziţionate dintr-un centru comercial din municipiul Suceava în vederea comercializării ulterioare.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.I.C.E. Bihor au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară în judeţul Bihor şi 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracţiunea de contrabandă.
În actul de sesizare se arată faptul că două persoane au desfăşurat în perioada august – septembrie 2025 activităţi de deţinere şi tranzacţionare peste limita de 10.000 ţigarete, provenite din contrabandă.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.I.C.E. Arad au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Arad şi 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracţiuni de contrafacere.
Din cercetări a reieşit că o persoană a comercializat produse de îmbrăcăminte şi accesorii contrafăcute, care sunt purtătoare a semnelor distinctive ale mai multor mărci.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Tulcea – Secţia nr. 1 Rurală Tulcea au pus în executare un mandat de aducere pentru un inculpat, într-un dosar penal privind infracţiunea de ameninţare şi hărţuire.
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă faptul că persoana vătămată este ameninţată prin mesaje telefonice şi urmărită, atât la domiciliu cât şi în alte locuri pe care le frecventează.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul IGPR – SICE Bistriţa-Năsăud au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Bistriţa Năsăud şi 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 2022-2025, făptuitorul a formulat un număr mare de plângeri penale şi petiţii către poliţie şi alte instituţii, atât în nume propriu, cât şi în numele unor persoane decedate ori prin atribuirea unor nume fictive ori ale unor instituţii de presă fictive.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.I.C.E.Bihor au pus în executare 1 mandat de percheziţie domiciliară în judeţul Bihor şi 1 mandat de aducere, într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune şi contrafacere, cu un prejudiciu estimativ 3.000 de lei.
S-a reţinut faptul că la, data de 08.01.2025, o persoană. a fost identificată de către organele de constatare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor în faţa unui magazin situat în municipiul Oradea, în timp ce oferea spre comercializare unei persoane necunoscute un telefon mobil sigilat, fără a deţine documente de provenienţă, existând indicii că acesta este susceptibil de a fi contrafăcut.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Mureş – Secţia nr. 3 Poliţie Rurală Râciu au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Mureş şi 2 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracţiuni de furt de cereale, cu un prejudiciu în cuantum de 1.890 lei.
În perioada 8 – 26.10.2025, două persoane din localitatea Şincai, la diferite intervalele de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au sustras cereale (porumb) de pe parcela persoanei vătămate din localitatea Râciu.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean şi ofiţeri de poliţie din cadrul I.P.J. Bistriţa Năsăud – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus în executare 15 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal având ca obiect infracţiuni de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj.
Procurorii Parchetului General şi poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, luni, şase percheziţii domiciliare în judeţul Bihor, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale care fac parte din grupul de firme European Food and Drinks Group, deţinut de fraţii Ioan şi Viorel Micula.
Dosarul vizează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, având legătură cu ajutorul de stat acordat ilegal grupului de firme European Drinks în valoare de sute de milioane de euro.
„Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit că două persoane fizice, care ar fi coordonat activitatea unui grup de nouă persoane juridice, ar fi implementat un mecanism infracţional complex având ca finalitate transferul nelegal al activelor aflate în patrimoniul persoanelor juridice din cadrul grupului către alte opt persoane juridice din afara grupului, însă aflate în sfera de control a aceloraşi persoane fizice. Mecanismul infracţional ar fi fost conceput şi implementat în contextul deciziilor pronunţate de o instanţă de judecată de la nivel comunitar, prin care s-a stabilit că statul român trebuie să recupereze de la grupul în cauză sumele de bani achitate către acestea în perioada 2014 – 2019 (aproximativ 400 de milioane de euro, dintre care 178 de milioane de euro debit, diferenţa fiind reprezentată de dobânzi şi penalităţi), plata acestor sume fiind calificată de instanţele europene drept ajutor de stat acordat ilegal”, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.
Ulterior, Parchetul a venit cu noi date despre modul în care au fost transferate în mod nelegal active ale grupului European Drinks către alte firme, pentru a se evita plata sumelor datorate statului român, prejudiciul fiind de 163 milioane lei.
„În cauză s-a reţinut că, în perioada 2018 – 2024, activitatea a cinci persoane juridice a fost administrată în mod fraudulos, prin implementarea şi aplicarea de către persoanele fizice cu rol decizional a unui mecanism contractual complex, ce a avut ca finalitate transferul nelegal al activelor patrimoniale (terenuri, construcţii, echipamente de producţie, instalaţii tehnice) deţinute de acestea către alte societăţi comerciale aflate în sfera de control a aceloraşi persoane fizice. Mecanismul ar fi fost conceput şi implementat în contextul unor decizii pronunţate de Comisia Europeană/Tribunalul Uniunii Europene/Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, decizii prin care s-a stabilit că statul român trebuie să recupereze de la cele 5 persoane juridice sumele achitate către acestea în perioada 2014 – 2015, plata acestor sume fiind calificată de instanţele europene drept ajutor de stat acordat ilegal”, explică Parchetul.
De asemenea, spun procurorii, pentru a limita posibilităţile statului român de a recupera de la firmele din grup sumele de bani datorate şi pentru a asigura continuarea activităţii comerciale prin intermediul altor persoane juridice, nevizate de aceste măsuri de recuperare a sumelor, a fost implementat un mecanism infracţional prin care s-a realizat transferul ilicit al unei părţi semnificative a activelor aflate în patrimoniul celor 5 firme (valoarea totală cumulată a activelor transferate fiind de aproximativ 163 milioane lei).
„Principalele modalităţi frauduloase utilizate pentru a asigura transferul activelor din patrimoniul celor 5 persoane juridice ar fi constat în vânzarea directă/compensarea unor creanţe invocate împotriva acestora de celelalte persoane juridice implicate în operaţiunile analizate.
Probatoriul administrat până la acest moment a relevat îndoieli cu privire la caracterul real al operaţiunilor invocate pentru susţinerea existenţei creanţelor invocate împotriva celor 5 persoane juridice şi, în consecinţă, cu privire la legalitatea mecanismului de compensare/vânzare directă prin care active de valori semnificative au fost scoase din patrimoniul acestora”, adaugă Parchetul.
În anul 1998, autorităţile române au adoptat o ordonanţă de urgenţă a guvernului prin care se acordau investitorilor din regiuni defavorizate anumite stimulente fiscale pe o perioadă de zece ani. În cadrul procesului de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, România a pus capăt acestui regim de stimulare în anul 2005, cu trei ani mai devreme decât prevedea legislaţia.
Ioan şi Viorel Micula, investitori suedezi cu reşedinţa în România, sunt acţionarii majoritari ai societăţii European Food and Drinks Group, beneficiară a acestor stimulente. Conform dispoziţiilor unui tratat bilateral de investiţii încheiat în anul 2002 între Suedia şi România privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, fraţii Micula, precum şi alţi reclamanţi au solicitat instituirea unui tribunal arbitral pentru a obţine despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de abrogarea stimulentelor prevăzute de OUG.
În 2013, tribunalul arbitral a estimat că România nu a reuşit să asigure un tratament just şi echitabil investiţiilor şi a acordat reclamanţilor despăgubiri în cuantum de aproximativ 180 de milioane de euro.
În anul 2015, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care se declara că plata despăgubirii constituie un ajutor de stat şi a solicitat României să recupereze sumele deja plătite şi să se abţină de la orice altă plată.