Au trecut patru luni de la demiterea Guvernului Ilie Bolojan și de când președintele ne-a invitat prima dată la calm. Acum Nicușor Dan este așteptat din nou să desemneze un nou premier, dar are câteva condiții.
Potrivit informațiilor Digi24 apropiate de Administrația Prezidențială, președintele are mai multe condiții pentru viitorul premier. Mai exact, acesta dorește un independent, care să aibă capacitatea de a strânge 233 de voturi necesare pentru a fi învestit în Parlament.
De asemenea, vrea ca viitorul premier să fie un bun economist, dar și să fie văzut bine la nivel european și în Statele Unite ale Americii. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.
Șeful statului le-ar fi transmis liderilor PSD și UDMR, Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor, că ar putea propune pentru funcția de prim-ministru un om de afaceri, cu pregătire economică, după cum au declarat surse politice pentru Știrile ProTV.
Desemnarea premierului nu este așteptată însă imediat. Potrivit unor surse de la Cotroceni, înainte de anunțarea candidatului pentru funcția de prim-ministru ar urma să aibă loc noi consultări oficiale cu partidele parlamentare.
Aceste consultări nu vor avea loc luni pentru că Nicușor Dan are programul încărcat. Președintele urmează astfel să continue discuțiile cu partidele înainte de a lua o decizie privind persoana pe care o va desemna pentru funcția de premier.
Guvernul Bolojan a fost demis la data de 5 mai cu 281 de voturi și doar 4 voturi împotrivă. Restul parlamentarilor, până la cei 431 prezenți în sală, s-au abținut de la vot.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE – Întâi România.
Abia la o lună după ce Guvernul Bolojan a fost demis, președintele României, Nicușor Dan a venit cu prima propunere de premier la data de 4 iunie, când l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac, liderul PMP, partid care nu a intrat în Parlament la alegeri.