Îndrăgitul actor și prezentator Pavel Bartoș și-a anunțat fanii într-o postare pe Facebook că în scurta vacanță de Crăciun a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi.
Deși intervenția chirurgicală nu a fost deloc ușoară, ligament încrucișat, Bartoș a transmis că acum se simte bine. Actorul nu a uitat să-i mulțumească chirurgului care l-a pus pe picioare la propriu, Dr. Ion Bogdan Codorean.
„Recunosc, anul astă Moș Crăciun mi-a adus mai multe cadouri decât mă așteptam si unul nu pentru că am fost cuminte, din contră, pentru că am fost tare neastâmpărat și cu o operație m-a gratulat!
Una la menisc, ligament încrucișat și ceva cartilaje de reparat, dar sunt bine, acum și sănătos, culmea, la fel de frumos!
E … un pic o să mă chinui cu aceste bețe de schi, pardon, catalige in forme de cârje, dar până mă însor îmi trece! Oricum Moș Crăciun a avut grijă să mi-l aducă pe cel mai bun în astfel de situații, domnul Dr. Ion Bogdan Codorean, vorba aia cunoscut de mulți oameni, unii chiar campioni olimpici, ca tata la astfel de probleme.
În finalul mesajului, în stilul său caracteristic Pavel le-a transmis fanilor sărbători fericite și multă sănătate.
„Mulțumesc tare mult, domnule doctor, că ați avut răbdare, măiestrie și încrederea că in ciuda tuturor celor arătate de mine, dumneavoastră chiar credeți că aș putea deveni chiar și campion olimpic! Recuperare ușoară să am, pentru că e una de lungă durată și tare mult de muncă, dar va fi bine. Sărbători fericite in continuare oameni buni și să dacă sunteți neastâmpărați , să rămâneți sănătoși! V-am pupat!“, a scris pe Facebook, Pavel.
În altă ordine de idei, prezentatorul de la PRO TV împreună cu bunul său prieten Smiley lucrează pentru lansarea unei comedii polițiste plină de umor. Scenariul are la bază cazul din 2019 când sute de tone de cocaină au eșuat pe litoralul Mării Negre. Filmările vor începe în 2024.
Vedetele de la PRO TV, Smiley și Pavel Bartoș vor colabora cu Cristian Hordilă, managerul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Filmul are la bază o poveste despre loialitate, camaraderie și curaj transpusă în aventura a doi polițiști care își fac vacanța alături de familiile lor.
Pe de altă parte, Smiley este cunoscut pentru proiectele muzicale. Însă, co-prezentatorul de la ”Românii au Talent” a cochetat și cu industria cinematografică. A jucat într-o producție românească alături de Laura Cosoi și fostul său coleg de la trupa Simplu, CRBL.
„Ideea de a face un film cu Pavel exista de mult timp, iar întâlnirea cu Cristi a fost surpriza care a completat rețeta. Simt că avem chimia necesară să livrăm publicului un film de calitate, plin de umor și acțiune”, a declarat Smiley.