Pelerinajul religios de la Iaşi. Încă de sâmbătă dimineaţă, credincioșii au stat la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Coloana de pelerini a măsurat mereu câţiva kilometri şi se întinde de la Catedrală până în zona Podu Roş, timpul de aşteptare fiind de peste 10 ore.
Pe tot parcursul nopţii s-au aflat la rând peste 15.000 de credincioşi, autorităţile fiind nevoite să extindă zona de aşteptare. De asemenea, mai multe străzi au fost închise circulaţiei. Potrivit organizatorilor, au trecut deja pe la raclă, de la începutul pelerinajului, aproape 75.000 de oameni.
Sâmbătă seara ajung la Iaşi şi moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic.
Acestea vor fi aduse cu avionul la Iaşi, aterizarea pe aeroportul ieşean fiind prevăzută pentru ora 23.30. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea Catedralei din Iaşi până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
În 14 octombrie, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.