Guvernul a reparat o nedreptate și dă pensii mai mari unor categorii de vârstnici cărora Legea 360/2023 nu le dăduse niciun ban în plus. Vorbim despre creatori, adică artiști, scriitori, compozitori, actori, ziariști pentru care acum se va actualiza indemnizația în raport cu valoarea punctului de referință.
Casa Națională de Pensii a anunțat că indemnizația pentru pensionari, membri ai uniunilor de creatori se va actualiza în raport cu valoarea punctului de referință
Guvernul a adoptat Ordonanță de Urgență nr. 127/11.11.2024 prin care modifică și completează prevederile referitoare la instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Potrivit noilor dispoziții, cuantumul indemnizaţiei lunare de care beneficiază pensionarii care sunt membri ai uniunilor de creatori nu se va mai raporta la valoarea punctului de pensie, ci la valoarea punctului de referință prevăzut în Legea nr.360/2023 și se va indexa sau actualiza în funcție de aceasta.
La fel ca mulți alți pensionari, și artiștii au suferit după recalcularea de la 1 septembrie 2024 când pensiile le-au fost înghețate.
Până acum, la precedentele majorări și indexări ale pensiilor, valoarea acestor indemnizații a fost actualizată automat, fiind calculată, conform articolului 1 al Legii 8/2006, la valoarea de 50% din cuantumul pensiei aflată în plată, astfel încât pensiile majorate sau indexata a venit însoțite și de indemnizațiile majorate.
Recalcularea pensiilor a dus la „înghețarea” indemnizației la cuantumul din luna august.
Beneficiază de indemnizația de creator membrii uniunilor de creație înregistrate în cadrul oficial al Ministerul Culturii, respectiv Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Teatrală din România, Uniunea Cineaștilor din România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, Uniunea Arhitecților din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, conform Puterea.ro.