Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul legii care vizează pensiile magistraților. Astfel, printre propuneri se numără creșterea etapizată a vârstei de pensionare, vechime de 35 de ani și limitarea cuantumului pensiei la 70% din venitul net din ultima lună de activitate.
Ministerul Muncii a publicat, joi seară, pentru dezbatere publică proiectul de lege care modifică prevederi ale Legii privind pensiile speciale.
Proiectul de act normativ propune:
În plus, se vizează introducerea unor norme tranzitorii referitoare la menţinerea deciziilor de pensionare şi la acordarea drepturilor astfel cum erau reglementate în legislaţia anterioară de la momentul îndeplinirii lor celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la 1 octombrie 2025, data intrării în vigoare a acestei legi, dar şi armonizarea dispoziţiilor similare din Legea nr. 567/2004 şi Legea nr. 361/2023 cu cele din Legea nr. 303/2022, conform News.ro.
De la aceste reglementări sunt excluşi judecătorii Curţii Constituţionale.
”Statutul judecătorilor CCR, inclusiv pensiile, este reglementat prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR. Dacă ar fi continuat să fie menţionaţi în Legea nr. 303/2022, am fi ajuns la un paralelism legislativ – două legi care reglementează aceeaşi situaţie, dar în mod diferit – ceea ce ar fi presupus o încălcare a principiului legalităţii şi securităţii juridice prevăzut de art. 1, alin. (5) din Constituţie.
De altfel, este firesc să existe o reglementare diferită, situaţia în sine este complet diferită, iar cele mai importante modificări oricum nu ar fi fost aplicabile – spre exemplu, Legea nr. 303/2022 impune o vechime în profesia de judecător sau procuror de 25 de ani pentru a ieşi la pensie, în timp ce judecătorii Curţii Constituţionale au un mandat de maxim 9 ani.
Similar, calitatea de judecător CCR nu e limitată de o vârstă de pensionare – nu putem obliga judecătorii CCR să se pensioneze la 65 de ani, aşa cum se întâmplă cu ceilalţi magistraţi. În sine, reglementările speciale pentru judecători şi procurori nu puteau fi aplicate şi judecătorilor CCR.
Prin urmare, statutul judecătorilor CCR va rămâne reglementat doar de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, iar orice modificări vor fi realizate pe viitor prin intervenţie asupra acestei legi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, invocând opinii ale specialiştilor.
Potrivit Legii care reglementează activitatea CCR, ”judecătorii Curţii Constituţionale cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârstă şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute.
Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile aferente ale judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcţia de judecător după data stabilirii acesteia”.