Pensiile românilor se află într-un adevărat pericol în prezent, asta după ce se vorbește tot mai mult de faptul că sistemul național de pensii se apropie tot mai mult de momentul un colaps iminent. Mai mult, datele oficiale sunt teribile și arată la ce riscuri pot fi expuşi seniorii țării.
Sistemul național de pensii se apropie tot mai mult de momentul unui colaps. Numărul angajaților activi care contribuie la sistemul de pensii scade constant, în timp ce numărul românilor care se pensionează este în continuă creștere.
Conform statisticilor oficiale, peste 1,58 de milioane de români sunt renumerați cu salariul minim pe economie. Această situație este predominant întâlnită în sectoarele construcțiilor, transportul rutier, dar și în comerțul cu amănuntul. Asta pentru că încă există angajator care continuă să plătească salariul minim în acte, iar o parte din renumerație este primită de către angajați la negru, iar practic adaugă și mai multă presiune pe bugetul pensiilor care încasează mai puține contribuții.
Veștile proaste vor veni cu adevărat din 2030, odată ce generația decrețeilor va ajunge la vârsta pensionării. Estimările arată că unul din trei români va avea peste 65 de ani, în comparație cu doar 20% din populație în 2015. Asta va conduce la o creștere semnificativă a numărului de pensionari în următorii ani. Se va ajunge astfel ca un român care câștigă acum 4.000 lei pe lună și se apropie de pensie să încaseze doar 1.200 lei, o sumă mult prea mică pentru a supraviețui.
Românii iau în considerare să economisească bani sub saltea sau să îi țină pe un card, însă trebuie să știe că în decursul 20-30 de ani, acești bani își vor pierde semnificativ valoarea din cauza inflației. Prin urmare, singura soluție viabilă pe pare a fi un fond privat de pensii sau orice altă metodă de a investi banii și cel puțin de a indexa cu inflația pe parcursul a 30 de ani, transmite Antena 3 CNN.
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2023, de 10.281 (la fel ca şi luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.271 (plus 19 faţă de mai), fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.572 lei, din care 19.756 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.256 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iunie un număr de 732 persoane. Pensia medie era de 5.815 de lei, din care 2.547 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 714 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.054 de lei (2.494 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.364 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.512 de lei, din care 7.507 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 550 de persoane, media fiind de 8.493 de lei, din care 2.800 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.650 de pensionari, pensia medie fiind de 5.136 de lei, din care 2.454 de lei suportaţi din bugetul de stat.(Agerpres)