NEWS

Pensiile vor fi majorate de două ori în 2023! Marius Budăi, anunț pentru români: Când coaliția a decis, Executivul a executat

Pensiile vor fi majorate de două ori în 2023 Marius Budăi anunț pentru români Când coaliția a decis Executivul a executat
sursa: Antena 3 CNN

Marius Budăi a anunțat că pensiile vor fi majorate de două ori anul viitor. Cu toate că până acum este stabilită doar creșterea de la începutul anului, Ministrul Muncii spune că nu exclude încă o majorare. 

Pensiile ar putea fi majorate de două ori în 2023

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță posibilitatea ca pensiile să fie majorate încă o dată anul viitor, în afară de creșterea de la început de ianuarie. Acesta a reamintit faptul că la începutul anului 2023 pensiile vor fi majorate cu 12,5%.

„În luna ianuarie pensiile vor veni majorate, așa cum coaliția politică care susține Guvernul a decis. Nu avem niciun fel de sincopă. Vom finaliza până ce facem calculele, până în 10 decembrie, pentru că noi calculăm până în 10 decembrie sumele pentru plata pensiilor pentru luna ianuarie. Imediat vom implementa și tipărirea cupoanelor de pensie, vor fi acele deschideri de conturi de la început de an, am discutat și cu Poșta Română.

Ziua în care pensionarii vor primi pensia mărită va fi până pe data de 15, știți că la început de an există o procedură tehnică, aceea de deschidere de conturi. La fiecare început de an bugetar ne mobilizăm, suntem pregătiți și cu siguranță facem tot posibilul să nu fie niciun fel de întârzieri. Vor fi acele câteva zile la început de an care sunt inerente„, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3 CNN.

Marius Budăi, anunț pentru români: Când coaliția a decis, Executivul a executat

Întrebat dacă va putea Guvernul să mai decidă o nouă majorare a pensiilor pentru anul viitor, Marius Budăi nu a negat.

„Suntem în pericol cu următoarele majorări și cu rezolvarea inechităților. Inechitățile nu se rezolvă decât cu impact bugetar. Nu cred că se gândește cineva sau poate când au scris PNRR s-au gândit să tăiem de la cei care au pensii mai mari, să dăm la cei cu pensii mai mici (…). Coaliția a luat o decizie acum și dacă în viitor coaliția va lua și alte decizii, și mă bazez pe experiența acestui an 2022, atunci când avem o vorbă, când coaliția a decis, Executivul a executat„, a mai spus ministrul Muncii.

Întrebat, totuși, dacă exclude ca pe lângă această majorare de 12,5% să mai fie o nouă majorare aplicată pensiilor în 2023, oficialul a recunoscut că acest lucru s-ar putea întâmpla.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele