NEWS

Pensionare anticipată 2022: Acte necesare completării dosarului

Pensionare anticipată 2022 Acte necesare completării dosarului
Sursa foto: MediaFLUX

Pensionare anticipată 2022 poate fi obținută cu cel mult 5 ani împlinirii vârstei standard de pensionare. Persoanele eligibile sunt cele carer care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.

Din punctul de vedere al valorii pensiei, cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limita de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârstă standard de pensionare, conform tabelului nr. 2^1 din Legea 263/2010.

Mai mult decât atât, persoana care se pregătește să intre în perioada de pensie anticipată trbuie să știe că la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate sau pensiei anticipate parțiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) – c), respectiv:

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Primești bani de la stat dacă depui cererea până pe 20 august. Despre ce ajutor este vorba

– pensie de invaliditate;
– cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă;
– serviciul militar că militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

Pensionare anticipată 2022: Acte necesare completării dosarului

– cerere de pensionare;
– carnetul de muncă (original și copie);
– carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
– carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
– alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
– actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);
– livretul militar (original și copie);
– diplomă de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;
– dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate;
– adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
– adeverință privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original);
– procura specială, pentru mandatar (original și copie);
– acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viață sau au avut de suferit în urmă revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;
– dovada încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la dată solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);
– adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după dată de 1 ianuarie 2011 (original);
– alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie;

Dosarul completat se depune de către solicitant, la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a persoanei îndreptățite la acordarea pensiei, începând cu dată îndeplinirii condițiilor de pensionare. Pensia anticipată se cuvine de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se acordă de la data înregistrării cererii și se plătește de la data încetării calității de asigurat, după caz.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele
Parteneri
Crima de la Brăila. Mărturia pacientei care a mers la cabinet după uciderea dentistei: „M-am uitat pe geam”
Crima de la Brăila. Mărturia pacientei care a mers la cabinet după uciderea dentistei: „M-am...
Gigantul străin care a deschis o nouă fabrică în România. Se fac angajări masive aici, se oferă salarii bune, iar viitorii angajați au șansa să se dezvolte
Gigantul străin care a deschis o nouă fabrică în România. Se fac angajări masive aici,...
Topul liceelor în funcţie de ultima medie de admitere
Topul liceelor în funcţie de ultima medie de admitere
De unde provine, de fapt, cuvântul ”mulțumesc” și cum a ajuns în limba română. Și tu îl folosești zilnic, dar nu știi asta
De unde provine, de fapt, cuvântul ”mulțumesc” și cum a ajuns în limba română. Și...
George Restivan TUNĂ și FULGERĂ, după despărțirea de Bahmu. S-au despărțit din cauza copiilor ei și a Marei Bănică. ''Mara era hotărâtă să ne distrugă fericirea''
George Restivan TUNĂ și FULGERĂ, după despărțirea de Bahmu. S-au despărțit din cauza copiilor ei...
Anunțul momentului pentru românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice. Primești bani și pentru acest dispozitiv
Anunțul momentului pentru românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice. Primești bani și pentru acest...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Cine te despăgubește dacă ești atacat de urs? Explicațiile unei avocate: „Totul începe cu depunerea unei cereri”
Cine te despăgubește dacă ești atacat de urs? Explicațiile unei avocate: „Totul începe cu depunerea...
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și...
Alex Bodi, acuzații la adresa fostei iubite. Cei doi se află în Mykonos, dar în hoteluri diferite
Alex Bodi, acuzații la adresa fostei iubite. Cei doi se află în Mykonos, dar în...
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Fostă ispită de la Insula iubirii, în spatele gratiilor: Am avut această frică
Fostă ispită de la Insula iubirii, în spatele gratiilor: Am avut această frică
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă,...