NEWS

Pensionarea anticipată vine cu noi reguli și penalizări. Legea pensiilor schimbă totul

Pensionarea anticipată vine cu noi reguli și penalizări. Legea pensiilor schimbă totul
Sursă foto: Pexels

Noua Lege a Pensiilor prevede noi reguli și penalizări pentru pensionarea anticipată. Astfel, actul normativ va reglementa doar patru tipuri de pensii, nu cinci, ca acum. În esență, pensia anticipată fără penalizări dispare, rămânând doar cea cu penalizări.

Legea pensiilor schimbă totul

După ce a fost adoptat de Guvern și va trece de Parlament și de semnătura președintelui, actul care va reglementa sistemul public de pensii de la noi prevede pensionarea anticipată astfel încât nu va mai exista această formă fără penalizări, conform Avocatnet.ro.

Proiectul reglementează, mai exact, următoarele categorii de pensii:

  • pensia pentru limită de vârstă;
  • pensia anticipată;
  • pensia de invaliditate;
  • pensia de urmaș.

Astfel, se va păstra doar un tip de pensie anticipată, în condițiile în care actuala lege a pensiilor (Legea 263/2010) stabilește două tipuri.

Pensionarea anticipată cu noi reguli și penalizări

Concret, după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor va mai exista doar pensia anticipată cu penalizare.

Viitoarea pensie anticipată va fi acordată cu cel mult 5 ani înainte de atingerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au acumulat până la 5 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv specificat în anexa nr. 5 a proiectului de lege. De asemenea, beneficiază de această pensie anticipată și cei care au realizat integral stagiul complet de cotizare contributiv menționat în anexa nr. 5.

Pensia anticipată
Sursă foto: Avocatnet.ro

Calculul valorii pensiei anticipate se va realiza prin reducerea cuantumului pensiei pentru limita de vârstă în funcție de stagiul de cotizare efectuat peste stagiul complet de cotizare contributiv și numărul de luni cu care s-a diminuat vârsta standard de pensionare.

Procesul actual de transformare a pensiei anticipate în pensie pentru limita de vârstă va rămâne neschimbat după îndeplinirea condițiilor necesare pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă. În acest moment, pensia anticipată se convertește automat în pensie pentru limita de vârstă, beneficiind de recalcularea acesteia prin eliminarea reducerilor aplicate anterior și, dacă este cazul, adăugând eventualele perioade de cotizare realizate în perioada de anticipare.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun tratament care să o vindece
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun...
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii de știință
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii...
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori cafeaua și îți dă energie întreaga zi
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori...
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață, căsătorit fiind, «moartele de foame» prin Dubai''
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață,...
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Zodiile protejate de o aură divină în august 2024. Li se schimbă total viața!
Zodiile protejate de o aură divină în august 2024. Li se schimbă total viața!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden o susţine pe Kamala Harris drept candidat al democraţilor pentru prezidenţiale / Cine îi solicită lui Biden demisia din funcţia de preşedinte
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Anunțul momentului cu privire la pensiile românilor! Vin primele documente
Anunțul momentului cu privire la pensiile românilor! Vin primele documente
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu Ianis Hagi. Fanii au reacționat imediat. ”Atât de puri”
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu...