NEWS

Zi decisivă pentru milioane de pensionari! Legea pensiilor ajunge la vot în Camera Deputaților | UPDATE

Zi decisivă pentru milioane de pensionari Legea pensiilor ajunge la vot în Camera Deputaților | UPDATE
sursa foto: Facebook Parlamentul României

Luni, 20 noiembrie, este o zi decisivă pentru mult dezbătuta Legea pensiilor, aflată astăzi pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaţilor după ce a fost adoptată deja de Senat încă de săptămâna trecută.

UPDATE: PNL va vota Legea Pensiilor

Liberalii au decis luni, în şedinţa conducerii partidului, că vor vota Legea pensiilor şi în Camera Deputaţilor, arătând că PNL a majorat pensiile cu 405 în trei ani şi punctul de pensie de la 1265 la 1785, dar insistă ca majorarea să fie sustenabilă. Coducerea PNL a mai discutat că sunt limite peste care nu vor accepta să treacă, şi anume respectarea angajamentului faţă de salariile din educaţie, luat în luna iunie precum şi măsurile care ţin de Sănătate.

În şedinţa BPN au fost prezenţi şi lideri ai conducerii ALDE. Lierul PNL, Nicolae Ciucă a transmis că îşi propune ca PNL să devină axul în jurul căruia se va coagula dreapta românească.

Știre inițială:

Astfel, deputaţii români sunt chemaţi, luni să dezbată şi să voteze proiectul de Lege privind sistemul public de pensii (PL-x 727/2023) . Acesta se ală în procedură de urgenţă. Camera Deputaţilor este for decizional. Totuși, documentul va ajunge în Parlament doar în cazul în care va fi emis la timp Raportul comisiei de specialitate. Legea în forma adoptată de Senat poate fi consultată aici.

Ședință în Comisia de muncă privind Legea pensiilor

Astăzi dimineță are loc o ședinţă a Comisiei pentru muncă. Întâlnirea, programată pentru ora 10.00, se va desfășura în afara programului stabilit pentru comisii, în vedere emiterii unui raport pe proiectul de lege privind sistemul public de pensii. De asemenea, după amiază, un plen al Camerei se va desfășura începând cu ora 16.00. iar iniţiativa legislativă a Guvernului privind pensiile figurează, pentru dezbatere, pe ordinea de zi a reuniunii.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, încă de miercuri miercuri, ca astăzi să aibă loc o şedinţă a Comisiei pentru muncă. Termenul depunerii amendamentelor la proiectul de lege a fost 17 noiembrie, iar termenul pentru depunerea raportului este pe 20 noiembrie.

Ce schimbări există în noua lege a pensiilor

Sistemul public de pensii este viciat de dezechilibrul uriaș dintre beneficiari și cei care contribuie la fondurile de pensii ceea ce creează premisele unui randament scăzut și pune presiune asupra celor care cotizează lună de lună.

Din acest punct de vedere noua legea pensiilor nu aduce nicio modificare, dat fiind faptul că deficitul de pe piața muncii nu este o consecință a acesteia, ci mai degrabă reprezintă o gestionare deficitară a economiei și lipsa unor politici publice dedicate care să facă piața muncii din România atractivă pentru persoanele care au ales sau aleg să lucreze peste hotare.

Sunt șanse reale ca sistemul public de pensii să colapseze și asta din cauza faptului că randamentele fondurilor de pensii și contribuțiile plătite de sunt interconectate iar pe piața muncii nu există aflux de români.

Cine se poate pensiona în 2024

O particularitatea a Legii pensiilor constă în modificarea vârstei de pensionare pentru bărbați. Adică, pentru moment nu va mai crește la 65 de ani, așadar românii născuți în 1949 se pot pensiona în 2024.

Totodată, dacă Palatul Victoria își respectă promisiunile, românii care se vor pensiona la anul au toate șansele să primească pensia majorată. Reamintim că în anul electoral 2024 vor fi două majorări. În ianuarie respectiv septembrie 2024. 

Pe  de altă parte legea mai prevede egalizarea pragului de pensionare pentru femei și bărbați. O măsură care se va impune etapizat. În prezent pragul pentru femei este stabilit la 62,1. Pe scurt, femeile care au între 62-63 de ani, născute în 1961-62 se vor putea pensiona în 2024, iar cuantumul pensiilor se va calcula în baza noii formule.

Senatul a adoptat, în plenul de marţi, cu 85 de voturi ”pentru”, şase ”împotrivă” şi 19 abţineri, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, după ce comisiile de specialitate au emis raport favorabil cu amendamente admise.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele