NEWS

Pensionarii care vor beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin. Simona Bucura-Oprescu a găsit soluția

Pensionarii care vor beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin. Simona Bucura-Oprescu a găsit soluția
Sursă foto: colaj Mediaflux/Pixabay

Pensionarii care vor beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat miercuri, pe 25 septembrie, o măsură ce va viza un număr mare de români.

Simona Bucura-Oprescu a anunțat, la Palatul Parlamentului, că persoanele cu deficiențe auditive care se vor pensiona ar putea beneficia de un coeficient de solidaritate și de puncte de sprijin, ca parte a unei soluții complementare la noua lege a pensiilor.

Pensionarii care vor beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin. Ajutor pentru persoanele cu deficiențe auditive

„Împreună găsim soluţii, astfel încât, complementar noii legi a pensiilor, ale căror efecte pentru comunitatea dumneavoastră le cunoaştem cu toţii, dar care are ca principal pilon contributivitatea, care vă menţine în continuare stagiile scurte de cotizare, dar faţă de care venim cu o soluţie discutată împreună cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale reprezentative, inclusiv Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR), astfel încât să venim şi cu un coeficient de solidaritate, dar şi cu puncte de sprijin pentru cei din comunitatea dumneavoastră, care au muncit şi care datorită muncii dânşilor vor dobândi calitatea de pensionar”, a declarat aceasta.

Soluții pentru persoanele cu handicap grav

Totodată, Simona Bucura-Oprescu a exprimat satisfacția că, în acest an, a reușit să găsească soluții pentru persoanele cu handicap grav.

„Vă mulţumesc pentru faptul că anul acesta am reuşit împreună să găsim soluţii, astfel încât, pentru cei care sunt încadraţi în handicap grav, să nu avem doar majorarea cu Indicatorul Social de Referinţă, ci din iunie să existe şi acea majorare de 10% suplimentară, ceea ce este un pas înainte.

Toate aceste drepturi se vor regăsi în legea specială în domeniu, Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ceea ce reprezintă un angajament ferm pentru statul român”, a spus aceasta.

Oficialul a menționat, de asemenea, o reformă menită să asigure o protecție adecvată și o promovare reală a drepturilor acordate de statul român persoanelor cu nevoi speciale, care au cu adevărat nevoie de asistență. Aceasta vizează și anularea drepturilor acordate unor indivizi care profită „pe nedrept” de statutul persoanelor cu dizabilități.

Reformă națională

„Facem în această perioadă o adevărată reformă şi, odată cu Sistemul Naţional Integrat de Management al Dizabilităţii, ne dorim ca dumneavoastră, cei care cu adevărat meritaţi să aveţi drepturi superioare în raport cu cele pe care le aveţi astăzi, fiindcă cu adevărat aveţi o nevoie specială, să aveţi o evoluţie a acestor drepturi, timp în care cei care folosesc statutul dumneavoastră pentru a avea drepturi pe nedrept să nu le mai aibă.

Acesta este şi motivul pentru care intenţia noastră este ca reformele făcute până astăzi, şi care nu sunt puţine, inclusiv prin noua lege, Legea 100/2024, reforma asistenţei sociale, această reformă să o continuăm astfel încât dumneavoastră să aveţi, cu adevărat, o protecţie şi o promovare a drepturilor oferite de către statul român”, a conchis ea.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele