Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează la această oră percheziții la Direcția Vamală București și alte zeci de locații, într-un dosar de luare de mită. Suspecții ar fi favorizat firme care importau produse contrafăcute.
De asemenea, percheziții au loc, marți, și la sediile unor firme și la locuințele unor angajați ai Fiscului din București, Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu.
Aceștia sunt bănuiți că ar fi favorizat diverse firme care importau produse contrafăcute, în special haine ori încălțăminte din străinătate și apoi le puneau pe piață în România drept produse originale. Potrivit Digi24, angajații statului ar fi primit mită între 700 și peste 10.000 de euro pentru fiecare transport de marfă contrafăcută pentru care era dat OK-ul de intrare în țară.
DNA transmis marţi un comunicat, potrivit căruia, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 20 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2021 – 2024, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, precizează DNA în comunicat.
Procurorii anticorupție au arătat că ar fi vizate infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.