Ministrul Mediului, Mircea Fechet anunță că pericolul de pe Dunăre a trecut. Acesta nu consideră că măsurile care au fost luate în țară au fost inutile, deși prognozele cele mai rele ale meteorologilor nu s-au confirmat.
Conform prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Dunărea a atins un maxim de 7400 mc/s și va fi în scădere în perioada următoare.
Monitorizarea nivelurilor și a debitelor Dunării continuă, însă, și asta pentru că durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puțin șapte zile, potrivit unei postări făcute de Apele Române, pe Facebook.
„În legătură cu viitura de pe Dunăre, pot să vă spun că astăzi avem o valoare de 7.400 m³/s la intrarea în țară, la Baziaș, și mai pot să vă mai spun și faptul că începând de astăzi vom avea o descreștere a acestor valori”, a mai spus acesta, într-o intervenție la Euronews România.
Mircea Fechet a vorbit și despre modul în care a fost gestionată situația în țară, după inundațiile din județele Galați și Vaslui.
„Principala concluzie este aceea că am depășit cu bine acest fenomen meteorologic, dincolo de măsura în care toate avertizările meteo sau hidro au fost confirmate sau nu. Eu cred că paza bună trece primejdia rea.”
Referindu-se la mobilizarea din weekend, când mii de oameni din unele zone ale ţării au fost evacuaţi preventiv, în condiţiile în care pentru respectivele localităţi fuseseră emise avertizări de vreme severă, ministrul spune că „mobilizarea este mult mai bună decât nepăsarea”.
„Nu pot să nu mă gândesc la ceea ce s-ar fi întâmplat dacă toate instituţiile statului român s-ar fi mobilizat la fel de bine şi în urmă cu 14-15 zile, atunci când am avut acele episoade de ploi abundente urmate de nişte inundaţii în judeţele Galaţi şi Vaslui”, a declarat ministrul.
Oficialul a fost întrebat cum ar trebui procedat pentru ca fenomenele anunţate de meteorologi şi hidrologi nici să nu ia prin surprindere, dar nici să nu ducă la evacuări de persoane din zone unde nu au loc calamităţi.
„Aş spune că mobilizarea este mult mai bună decât nepăsarea. Exact în aceste cuvinte vreau să îmi exprim ceea ce s-a întâmplat şi acum două săptămâni, şi acum câteva zile. În niciun caz nu şi-a propus nimeni să alerteze populaţia inutil- şi panica este nefolositoare în astfel de situaţii – însă nu pot să nu mă gândesc la ceea ce s-ar fi întâmplat dacă toate instituţiile statului român – autorităţi publice locale, judeţene şi aşa mai departe – s-ar fi mobilizat la fel de bine şi în urmă cu 14-15 zile, atunci când am avut acele episoade de ploi abundente urmate de nişte inundaţii în judeţele Galaţi şi Vaslui”, a afirmat Mircea Fechet.
Ministrul a mulţumit tuturor celor implicaţi în gestionarea situaţiilor cauzate de ploile torenţiale.