Paul Nicolau zis și Pescobar a reușit să se facă remarcat din nou. Nu de mult, ”Regele fructelor de mare” a intrat în atenția inspectorilor de ANPC pentru nereguli la restaurantul din Parcul Herăstrău.
Acum, Pescobar a intrat în atenția polițiștilor de la Brigada Rutieră, după ce a fost prins în timp ce gonea cu peste 200 de km/h pe străzile Capitalei.
Paul Nicolau se poate mândri cu un garaj la care mulți doar visează. Omul de afaceri deține mai multe mașini printre care și trei bolizi de lux. Este posesorul unui Mercedes G Class, Lamborghini Urus și a unui Ferrari Roma.
Cu toate că ar fi putut testa performanțele bolidului pe autostradă, omul de afaceri ales să gonească pe bulevardele din București cu 245 de km/h. O alegere ilegală sancționată pe măsură de polițiștii de la Brigada Rutieră. Întâmplarea a fost relatată chiar de Pescobar într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
„Gata cu zona de confort, cu mașina și condusul. Dăm drumul la instalație: mersul pe jos. Am cam uitat de el. Când stai cu fundul în mașină, cobori în parcare, pac… nu-ți mai trebuie mers pe jos.
Să vezi ce pătrățele face Pescobar. Bine, de dimineață mi-am făcut flotările – 257 și 195 de abdomene, am citit, sunt treaz de la ora 4. Acum mă duc să iau micul dejun… sunt pe jos, după mă duc la un masaj și după la birou, zic să mai și muncim. Atât s-a putut.”, a scris Pescobar pe una din rețelele de socializare.
În stilul său caracteristic Pescobar le-a transmis un mesaj și oamenilor legii care i-au suspendat permisul de conducere.
„Acum le transmit domnilor agenți de poliție de la circulație, care erau foarte atenție la mașinile mele. Să stea liniștiți. 3 luni de zile nu mă mai văd la volan. Să vă înștiințați între voi. Nu mai am la ce să mai suflu pentru că nu mai am volan. Va pup, puteți să dormiți liniștiți de acum încolo”, a scris Pescobar pe TikTok.
În altă ordine de idei, Pescobar își scoate la vânzare doi bolizi de lux. Un SUV Lamborghini Urus și un supercar marca Ferrari Roma.
„Dragilor, de vânzare, nu, nu le-a luat ANAF-ul. Vând un Lamborghini și un Ferrari Roma și rămân cu G-ul. Îmi trebuie și șofer, că de pe 15 noiembrie rămân fără permis trei luni de zile. Vă anunț eu realitatea.”, a anunțat Paul Niocolau pe Tik-Tok.
Așadar, Paul Nicolau rămâne pieton pentru următoarele 90 de zile. Potrivit reglementărilor din Codul Rutier, autointitulatul Regele fructelor de mare riscă și o amendă cuprinsă între 580 și 795 de lei.