Peste 12.500 de firme și-au sistat activitatea în acest an. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a anunțat că numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele zece luni din 2023 a fost de 12.523, în creştere cu 2,76% comparativ cu perioada similară din 2022.
Inflația, taxele și impozitele aberante au făcut ca multe dintre firme, în special mici și mijlocii, să fie nevoite să pună lacătul pe ușă. Și este o creștere, față de anul trecut.
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.475 (număr în creştere cu 23,99% faţă de ianuarie-octombrie 2022), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 826 firme suspendate (în creştere cu 41,68%), Braşov – 577 (plus 12,04%), Iaşi – 541 (plus 0,56%) şi Bihor – 484 (plus 2,33%).
La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Giurgiu – 80 (în scădere cu 25,23% faţă de primele zece luni din 2022), Ialomiţa – 80 (plus 15,94%), Tulcea – 84 (minus 22,94%) şi Covasna – 91 (minus 5,21%), potrivit Agerpres.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 3.062 (-11,5%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 1.232 suspendări (plus 13,34%) şi informaţii şi comunicaţii – 1.118 suspendări (+38,54%).
În octombrie 2023, au fost înregistrate 1.222 suspendări de firme, cele mai multe în Bucureşti (133) şi în judeţele Cluj (66), Iaşi (65) şi Braşov (55).
Firmele își închid activitatea, rând pe rând, dar de la 1 ianuarie 2024, dacă mai ai vreo firmă, un PFA, un ONG va trebui să declari facturile prin Spațiul Privat Virtual (SPV) ori prin alte softuri oferite de diverse firme, întrucât e-Factura devine obligatorie.
Este drept, este prevăzută o scurtă perioadă de acomodare până la data de 1 aprilie, dată de la care orice factură neînregistrată în SPV poate fi considerată contravenție și sancționată cu amendă. Începând cu 1 iulie 2024 factura tradițională nu va mai exista.
RO e-Factura reprezintă sistemul național pentru centralizarea informațiilor despre facturare, lansat de ANAF, unde se transmit toate facturile într-un format ce facilitează procesarea datelor. Inițial, e-Factura a fost obligatorie doar pentru tranzacțiile cu bunuri de risc sau relații comerciale cu instituțiile de stat, urmând ca de la 1 ianuarie 2024 să fie obligatorie pentru toți operatorii economici, pentru relațiile comerciale de tip B2B. Concret, atunci când o firmă emite o factură către altă firmă, este obligatoriu să transmită și e-Factura către ANAF, scrie economica.net.