Până acum, cincisprezece centre sociale pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii, au fost închise în urma primelor trei zile de controale, anunţă autorităţile după scandalul izbucnit în urma dezvăluirilor privind azilurile groazei din Voluntari. ANPIS a început deja să închidă și să suspende locurile care nu respectau prevederile în vigoare.
De asemenea, alte 26 de centre au activitatea suspendată, fiind date, în total, 60 de amenzi, în valoare de 771.000 de lei.
Conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) după primele trei zile de controale, au fost verificate 1.545 de servicii sociale, dintre care 15 au fost închise.
Cele 15 centre închise sunt în Bucureşti (6 – Elite Senior SRL- nelicentiat; Cămin de bătrâni Senior Center SRL; Asociaţia Duta – Nelicentiat; Modul Pavilionar de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică ”Alexandra” Sector 1/ Cămin de bătrâni Amurg Liniştit/ Teomar Sante SRL), Constanţa (2 – Căminul de bătrâni Sf. Constantin şi Elena SRL din Eforie Nord, str Cameliei nr. 20 / Căminul de bătrâni Sf. Constantin şi Elena SRL din Eforie Nord str Călugăreni nr. 45), Giurgiu (1), Hunedoara (1), Maramureş (2 – Asociatia Anahelp/ SC Eliam Vavbraha SRL), Mureş (1), Neamţ (1 – CPV Pangrati), Satu Mare (1 – Serviciul Cămin pentru persoane vârstnice Argint).
În cazul altor 26 de centre, a fost suspendată activitatea. Acestea sunt în Arad (1 – Centru de vârstnici Casa Bunicii Noştri), Bucureşti (13 – Casa de tip familial Floare de Colţ DGASPC S4; Apartament de tip familial Floare de Colţ DGASPC S3; 3 unităţi rezidenţiale de tip familial DGASPC S2; CIA Floarea Speranţei Sector 3; CABR Milcov DGASPC S1; Locuinaş maxim protejată Stolnicu Vasile DGASPC S2; Cămin privat pentru bătrâni Sfînta Cuvioasa Parascheva; Cămin pentru persoane vârstnice Sfânta Mina – privat, nelicenţiat/ Cămin pentru persoane vârstnice Nicolae Cajal / Centrul de ingrijire si asistenta Casa Max sector 3/ Geronto Life Med Nr.10), Giurgiu (7), Ilfov (2), Timiş (2 – Fundaţia Sf. Francisc / Casa de tip familial Sf. Arhanghel Mihai), Vâlcea (1 – Centru rezidenţial pentru persoane vârstnice).
De asemenea, au fost date 60 de amenzi, în valoare totală de 771.000 de lei.