NEWS

Peste 183.000 de cadre didactice şi auxiliare au primit prima de carieră didactică de 1.500 de lei

Peste 183.000 de cadre didactice şi auxiliare au primit prima de carieră didactică de 1.500 de lei
Bani cash Foto: Pexels

Un număr de 183.423 de cadre didactice şi didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de prima de carieră didactică de 1.500 de lei net, valoarea totală a sumelor alimentate fiind de 275,13 milioane de lei, a anunţat miercuri Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Banii pentru prima de carieră au ajuns la 183.000 de cadre didactice şi auxiliare

„MIPE a finalizat plata primei de carieră didactică pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul şcolar 2025-2026. 183.423 de cadre didactice şi didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul şcolar 2025-2026, beneficiază de 1.500 de lei net fiecare, valoarea totală a sumelor alimentate fiind de 275.134.500 de lei”, se menţionează în comunicat, conform Agerpres.

Prima de carieră didactică este acordată pentru susţinerea dezvoltării profesionale şi a activităţii didactice şi este finanţată prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027, notează sursa citată.

Potrivit prevederilor legale, beneficiarii care îşi vor continua activitatea în sistemul de învăţământ şi în anul şcolar 2026-2027 pot utiliza sumele rămase necheltuite până la 31 august 2027.

Pentru beneficiarii care nu mai sunt în activitate în sistemul de învăţământ în anul şcolar 2026-2027, sumele rămase neutilizate la finalul anului şcolar 2025-2026 vor fi retrase, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Prima de carieră didactică poate fi utilizată pentru participarea la cursuri de pregătire profesională, achiziţia de cărţi de specialitate şi alte cheltuieli necesare desfăşurării activităţii didactice, în condiţiile stabilite prin actele normative aplicabile.

Pentru anul şcolar 2025-2026, cel puţin 65% din valoarea primei, respectiv 975 de lei, trebuie utilizată pentru cursuri de pregătire profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Celelalte categorii de cheltuieli eligibile, cel mult 35% din valoarea primei, sunt stabilite prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.325/2026, iar procedura specifică de implementare a măsurii este aprobată prin Ordinul comun al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene, al ministrului educaţiei şi cercetării şi al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale„, se mai precizează în comunicatul MIPE.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele