NEWS

Peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus la recalculare. Cât va încasa un român cu pensia minimă

Peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus la recalculare. Cât va încasa un român cu pensia minimă
sursa: noi.md

Peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus la recalculare. Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat marți, pentru B1 TV, că începând de la mijlocul lunii august pensionarii vor primi personal de la poștași deciziile de recalculare a pensiilor.

Niciunul dintre ei nu va primi mai puțini bani după recalculare.

„După această recalculare, nimeni nu va avea niciun minus pentru că avem un principiu clar în lege că dacă din calculul pe noua formulă din lege există un cuantum mai mic decât cel aflat în plată, rămâne cuantumul pensiei cel mai avantajos în plată. Deci nimeni nu va pierde la pensie, eventual marea majoritate vor avea majorări”, a declarat Daniel Baciu.

Peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus la recalculare. Creșterile sunt substanțiale

Baciu a precizat că încă de săptămâna trecută a început, la nivelul caselor teritoriale de pensii, trimiterea către Poșta Română a deciziilor de recalculare pentru a fi distribuite mai departe pensionarilor.

Un milion de decizii deja au fost trimise Poștei.

În acest moment sunt 4,8 milioane de pensionari. Toți vor primi aceste decizii de recalculare începând din 16 august. Plicurile se înmânează personal titularilor, nu se pun pur și simplu în cutia poștei.

Potrivit lui Daniel Baciu, „creșterile sunt substanțiale” în cazul pensionarilor care au un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani și unde intervin punctele de stabilitate

Totodată, din calculele de până acum rezultă că peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus, în funcție de istoricul profesional al fiecăruia.

Câți bani va încasa un român cu pensia minimă

Daniel Baciu a fost întrebat cum arată, în cifre, cea mai mică pensie, dar și care e cea mai mare pensie din România.

“Eu știu care este nivelul pensiei minime, de la 1 ianuarie, nivelul pensiei minime este de 1.281 de lei. Deci, practic, indiferent cât iese din calcul, nicio pensie nu va fi mai mică de această valoare.

Cu privire la cuantumul maxim, aici, într-adevăr, avem pe site-ul Casei Naționale de Pensii aceste cuantumuri, sunt cuantumuri mari, și vorbesc de pensii pe contributivitate, de zeci de mii de lei, pentru că oamenii au avut niște salarii mari, au avut niște funcții mari, în statul roman, au contribuit foarte mult la bugetul asigurărilor sociale de stat și există aceste cuantumuri mari ale pensiilor”.

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele