NEWS

Peste jumătate de milion de români pregătiți să plece din țară în următoarele 12 luni. Guvernanții i-au învins

Peste jumătate de milion de români pregătiți să plece din țară în următoarele 12 luni. Guvernanții i-au învins
sursa foto: playtech.ro

Peste jumătate de milion de români pregătiți să plece din țară în următoarele 12 luni. Un sondaj recent, realizat de Banca Centrală Austriacă, scoate la iveală o realitate îngrijorătoare. Peste jumătate de milion de români se declară gata să plece din țară în următoarele 12 luni. Această cifră ne plasează pe primul loc în Europa Centrală și de Sud-Est, la capitolul ”intenție de a emigra”.

Peste jumătate de milion de români pregătiți să plece din țară în următoarele 12 luni

Potrivit cercetării, 3,4% din populația României, cu vârsta de peste 18 ani, și-a exprimat intenția de a emigra. Asta înseamnă, conform datelor de la recensământ, peste 522.000 de potențiali emigranți.

O cifră-record, care ne plasează mult în fața altor țări din regiune. De exemplu, în Bulgaria, procentul este de 2,46%, în Polonia de 2,17%, iar în Ungaria, doar de 1,88%. Dar imaginea de ansamblu este și mai sumbră. Bancherii austrieci avertizează că, pe termen lung, peste 10% din populația adultă a României ar dori să plece în următorii 10 ani, titrează tvrinfo.ro.

Care sunt motivele pentru care pleacă românii

Principalul motiv invocat de respondenți este dorința de a obține un loc de muncă mai bun. Pe locul al doilea se află căutarea unor condiții de viață superioare. Aceste motive sunt o reflecție directă a decalajelor economice dintre România și țările din Vest. Chiar dacă salariul mediu net în România a crescut în ultimii ani, acesta rămâne sub media europeană.

Conform unor analize recente, românii câștigă, în medie, de treipână la patru ori mai puțin decât un angajat din Germania, Franța sau Marea Britanie. Diferențele de venit, alături de lipsa investițiilor în servicii publice esențiale precum sănătatea și educația, alimentează acest val de migrație.

Acest fenomen, cunoscut sub numele de „exodul creierelor”, are consecințe grave pe termen lung. O forță de muncă tot mai redusă și o îmbătrânire rapidă a populației sunt semnale de alarmă pentru viitorul economic al țării.

Studiul ne amintește că, deși românii sunt dispuși să muncească, ei caută un mediu care să le ofere stabilitate financiară și un viitor mai bun.

Guvernanții ar trebui să acorde o atenție sporită acestui fenomen, care, dincolo de cifre, vorbește despre speranțele și dezamăgirile a sute de mii de oameni.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele