Pieleanu pe urmele lui Bulai. Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politie şi Administrative s-a reunit după ce în spațiul public au apărut mărturii despre abuzurile la care Marius Pieleanu le supunea pe studentele sale.
Mărturiile au apărut în spațiul public imediat după izbucnirea scandalului legat de sociologul și profesorul Alfred Bulai.
Comisia de Etică a fost sesizată de conducerea Facultății de Științe Politice, care a remarcat în spațiul public acele acuzații. Tot Facultatea de Științe Politice, la care Marius Pieleanu era profesor, a solicitat încă de la mijlocul lunii august ca toate acele persoane care au ceva de spus în acest caz să trimită mailuri oficiale pe adresa facultății astfel încât acestea să fie luate în discuție în cadrul Comisiei de Etică.
Marisu Pieleanu a negat acuzațiile apărute în spațiul public și a transmis că va comunica public anumite chestiuni după finalizarea acestei anchete.

La următoarea şedinţă ar trebui să fie invitate şi reclamantele pentru a strânge mai multe probe în acest caz. În viitor ar trebui să fie invitat şi Marius Pieleanu pentru apărare.
”Comunitatea universitară din cadrul FSP, profesori și studenți în egală măsură, a sesizat Comisia de Etică a SNSPA privind comportamentul domnului Marius Pieleanu.
Pentru o investigație completă și corectă, invităm toate persoanele care consideră că domnul Pieleanu nu a respectat normele de etică și deontologia universitară să depună sesizări. Sesizările se transmit în scris sau online pe adresa Comisiei de Etică a SNSPA: comisiadeetica@snspa.ro și se înregistrează la registratura SNSPA”, a postat cu ceva timp în urma unitatea de învățământ superior.
Trebuie spus că Marius Pieleanu și-a încetat raporturile de muncă pe care le avea cu SNSPA pănă la soluționarea acestui caz.