Din luna martie, constănțenii nu mai pot achita biletele de transport public prin SMS. Măsura, anunțată de CT BUS, a fost justificată prin motive comerciale. Reprezentanții companiei declarau atunci: „Renunțarea la achitarea tichetului de călătorie prin SMS din 17 martie s-a făcut pe criterii comerciale. Modificarea tarifului ar fi generat costuri/comisioane mai mari, lucru ce ar fi afectat călătorii.”
La prima vedere, pare o decizie economică, însă o analiză mai atentă ridică numeroase semne de întrebare, arată publicația Replica de Constanța.
Investigațiile arată că, în majoritatea orașelor din România, plata biletelor prin SMS este nu doar posibilă, ci și facilă pentru utilizatori. Mai mult decât atât, sistemul funcționează pe baza unui număr cu suprataxă, astfel încât costurile sunt suportate integral de către utilizator – nu de către operatorul de transport.
Surpriza apare atunci când verificăm dacă CT BUS a avut vreodată costuri directe legate de acest serviciu.
Răspunsul: nu. Exact ca în celelalte orașe, și la Constanța operatorul nu a plătit nimic pentru funcționarea acestui sistem. Și totuși, a fost eliminat. Ce înseamnă, în acest context, „criterii comerciale”? O simplă scuză? Sau o decizie lipsită de respect față de nevoile călătorilor?
În prezent, constănțenii mai pot achiziționa bilete doar de la cele 20 de tonete și 5 automate TVM din oraș – o rețea redusă, cu atât mai problematică în contextul sezonului estival, când orașul devine gazda unui număr mare de turiști. Paradoxal, canalul de vânzare eliminat nu genera costuri pentru companie, ci doar venituri. În schimb, opțiunile rămase implică resurse, personal, întreținere și – nu în ultimul rând – limitări de accesibilitate pentru o parte semnificativă a populației.
Totul într-un context în care se vorbește constant despre „proasta colectare” a veniturilor din transportul public. O proastă colectare care nu este generată de lipsa de responsabilitate a cetățenilor, ci de o administrare deficitară a serviciilor publice. Lipsa de opțiuni moderne de plată nu face decât să încurajeze frauda și să scadă încasările.
Este timpul ca administrația locală și CT BUS să dea dovadă de transparență și să răspundă public la întrebările legitime ale cetățenilor. De ce sunt descurajați cei care nu au card bancar sau un telefon performant pentru aplicațiile de mobilitate? De ce nu pot călătorii să plătească atunci când nu au bani – inclusiv prin SMS, direct pe factura telefonică?
Constănțenii merită explicații. Merită un transport public modern, accesibil și eficient, la fel ca în alte orașe din România. Iar dacă decizia de a elimina plata prin SMS a fost într-adevăr motivată de „criterii comerciale”, atunci acestea trebuie prezentate public, comparate și analizate. Să știm, cu toții, dacă am fost salvați de o potențială păcăleală – sau privați, în mod voit, de un serviciu util, pentru interese care nu au nicio legătură cu binele public.