NEWS

Ploi şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până vineri seara. Alertă ANM

Ploi şi intensificări ale vântului în întreaga ţară până vineri seara. Alertă ANM

Vremea rămâne închisă în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă în întreaga ţară, până vineri seara.

Ploi şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până vineri seara

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 – 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de vineri în jumătatea de est, anunță ANM.

Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar izolat vor fi descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor strânge cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp, pe parcursul zilei de joi, îndeosebi în Carpaţii Occidentali, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar vineri în Muntenia, Dobrogea, în sudul Moldovei şi în zona Carpaţilor de Curbură.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului, joi pe arii restrânse îndeosebi în vestul, centrul şi estul ţării, iar vineri în Bărăgan, sudul Moldovei şi al Olteniei, cu rafale în general de 40 – 50 km/h şi de peste 70 km/h pe crestele montane.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele