NEWS

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Ploi și lapoviță în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15
Foto: MediaFlux

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara și temperaturile scad brusc. În debutul săptămânii viitoare, vor predomina precipitațiile, iar în estul Transilvaniei se vor înregistra până la -15°C.

De Crăciun, vremea va fi închisă, cu ploi în București și ninsori la munte, iar temperaturile vor atinge 6°C în Capitală și minime de -5°C în restul țării.

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Zonele în care va fi foarte frig

Elena Mateescu, director ANM, a explicat că, deși vremea, astăzi, 22 decembrie, va fi „normală din punct de vedere termic”, urmează ca pe parcursul nopții temperaturile să scadă brusc, mai ales în zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde termperaturile vor ajunge chiar și până la -15 grade Celsius.

În restul țării, mai ales pe litoralul românesc, minimele vor înregistra 1°C sau 2°C. În București, va urma, de asemenea, o noapte rece, cu minime de până la -3°C sau -5°C.

Există posibilitatea intensificării vântului, dar, în general, regimul de temperaturi și precipitații nu va varia semnificativ de la o zi la alta. În debutul săptămânii viitoare, vor predomina precipitațiile, la munte se vor semnala ninsori, iar vântul va avea intensificări de până la 70 km/h.

Temperaturile maxime vor atinge 6 grade, iar minimele vor scădea până la -15 grade.

Cum va fi vremea de Crăciun

De Crăciun, vremea va fi închisă. Va ninge la munte, iar precipitații vor fi posibile în centrul și nord-estul țării. Ploile vor fi predominante, iar temperatura maximă va ajunge la 5 grade, cu minime de -5 grade.

În București, de Crăciun, nu va ninge, iar precipitațiile vor fi sub formă de ploaie. Maximele vor fi de 6 grade, iar minimele vor fi pozitive, de 2 grade Celsius.

„Este un Crăciun cu un regim termic apropiat de normele specifice acestei perioade, ecartul se apropie de normele specifice datelor din calendar, comparativ cu anii anteriori, când se înregistrau temperaturi de până la 20 de grade Celsius”, a transmis Elena Mateescu.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele