Odată cu învestirea Guvernului Luca Niculescu, cu miniștri de la PSD, PNL intră în opoziție. Liberalii transmit că vor rămâne atenți pe măsurile pe care le va propune noul Executiv și vor sancționa fiecare derapaj.
Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan, a transmis că votul din Parlament a închis criza și, din acest moment, răspunderea pentru guvernarea României aparține PSD și premierului.
”Partidul Social-Democrat nu mai poate da vina pe nimeni și va fi integral responsabil pentru mersul țării.
De acum înainte, PSD nu va mai putea fi și la putere, și în opoziție, așa cum ne-a obișnuit până acum.
Partidul Social-Democrat am înțeles că avea soluții foarte bune pentru țară, dar nu era lăsat să le pună în practică. Acum nu-i mai împiedică nimeni, iar guvernul PSD are obligația să vină cu rezultate.
PSD va trebui să demonstreze concret ce câștigă România din guvernarea pe care și-a asumat-o.
Partidul Național Liberal va fi în opoziție și va sancționa fiecare derapaj al PSD. Vom sancționa fiecare măsură guvernamentală greșită.
Vom sancționa corupția, abuzurile, risipa, ori de câte ori le vom constata.”.
Liberalul a transmis și o serie de avertismente la adresa PSD:
”Avertizăm Partidul Social-Democrat să nu deraieze România de pe drumul corect pe care a plasat-o guvernul Ilie Bolojan.
Avertizăm Partidul Social-Democrat să nu împingă din nou țara pe un drum greșit, pe drumul cheltuielilor nesăbuite și al deficitelor bugetare uriașe.
Partidul Național Liberal va continua să susțină din opoziție ceea ce a susținut și la guvernare, adică modernizarea României.
Vom susține un stat corect și eficient, care nu-și bate joc de banii publici.
Vom susține un stat fără privilegii, care nu-i favorizează pe unii în timp ce pune poverii incorecte pe spatele altora.
Vom susține investițiile care aduc valoare pentru România. Vom susține o creștere economică bazată pe investiții, și nu pe consum.
Vom continua colaborarea parlamentară cu USR și vom combate majoritatea ascunsă sau deschisă a PSD cu AUR.
E clar că, începând de astăzi, se separă apele.
PNL nu este egal cu PSD.
Amestecul politic fără rezultate deschide calea radicalismului și a partidelor antisistem.
La viitoarele alegeri parlamentare, dreapta trebuie să poată oferi electoratului o alternativă reformată și puternică.
Astăzi nu va fi un sfârșit, ci un început important.
Acesta este angajamentul nostru în fața cetățenilor României la începutul unui nou drum.
Îi vom reprezenta pe toți românii care vor o Românie modernă, euroatlantică și fără privilegii.”