Poliția, necruțătoare de Rusalii. Aproape 800 de şoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele 24 de ore, pentru diverse abateri în trafic, dintre care 79 consumaseră alcool, iar 29 au fost prinşi sub influenţa drogurilor, a informat, luni, Ministerul de Interne.
Conform unui comunicat al MAI, în ultimele 24 de ore, au fost scoşi din trafic, reprezentând un potenţial pericol pentru ceilalţi participanţi, 793 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, potrivit legii. Mai mult, au fost oprite din a circula pe drumurile publice sute de autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare.
Asfel, ”au fost oprite din a circula pe drumurile publice 396 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 396 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, transmit reprezentanții MAI.
Poliţiştii rutieri au depistat 79 de şoferi conducând sub influenţa alcoolului, iar 29 sub influenţa substanţelor interzise/drogurilor.
De asemenea, au fost depistate în trafic 17 persoane care nu deţineau permis de conducere.
Pe de altă parte, în punctele de trecere de la frontiera externă, pe sensul de intrare în ţară, au fost supuse controalelor 47.150 de persoane şi 8.817 mijloace de transport. Au fost respinşi la intrarea în ţară 19 cetăţeni străini şi au fost depistaţi 32 de migranţi ilegali.
Procurorul Horia Tiugan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 este primul magistrat din România depistat pozitiv la consum de substanțe interzise în timpul condusului. Potrivit unor surse judiciare, Tiugan a fost testat pozitiv la benzodiazepine în data de 1 mai, în timpul unui control rutier de rutină, în timp ce se îndrepta p Autostrada Soarelui, către litoral.