NEWS

Polițiștii ies în stradă. Protest față de creșterea vârstei de pensionare, în fața Guvernului

Polițiștii ies în stradă. Protest față de creșterea vârstei de pensionare în fața Guvernului
Polițiștii protest Sursă foto: SNPPC

Marți, de la ora 17, polițiștii ies în stradă pentru un protest în fața Guvernului. Oamenii sunt nemulțumiți de intenția autorităților de a modifica vârsta standard de pensionare pentru angajații din sistemul de ordine publică și apărare.

Polițiștii, protest în fața Guvernului

Potrivit Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), reprezentanții organizației au participat pe 23 februarie la dezbaterea publică a proiectului de OUG inițiat de Ministerul Dezvoltării.

Sindicaliștii contestă prevederile articolului LVI din proiect, care stabilește că, în termen de 30 de zile de la adoptare, Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trebuie să modifice Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin majorarea vârstei standard de pensionare pentru polițiști și militari.

Reprezentanții sindicali au solicitat fie retragerea proiectului, pe care îl consideră neconstituțional, fie eliminarea articolului contestat.

Proiectul de act normativ se află pe ordinea de zi a plenului Consiliul Economic și Social (CES), care urmează să îl dezbată și să emită un aviz. Ulterior, documentul ar putea fi analizat și adoptat în ședința de Guvern.

În acest context, sindicaliștii susțin că reacția trebuie să fie una rapidă și fermă, având în vedere ritmul accelerat al procedurilor.

Organizatorii protestului îi invită pe toți polițiștii, din București și din alte județe, să participe la manifestație, indiferent dacă sunt sau nu membri de sindicat.

Potrivit conducerii Blocului Executiv Central al FSNPPC, protestul are ca scop transmiterea unui mesaj clar de opoziție față de modificările propuse, considerate o nouă măsură defavorabilă pentru personalul din sistemul de apărare și ordine publică.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele