Pompierii români continuă în această perioadă misiunea de sprijin a autorităţilor franceze, începută la 1 iulie, pentru stingerea incendiilor de pădure izbucnite în sudul Franţei din cauza temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă. Astfel, conform DSU, cea mai recentă intervenţie a acestora a vizat protejarea locuinţelor şi a celorlalte obiective aflate în pericol din cauza unui incendiu care risca să se extindă la aceste gospodării, pe fondul vântului puternic şi a vegetaţiei foarte uscate.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), modulul naţional specializat pentru stingerea incendiilor de pădure, pre-poziţionat în Republica Franceză prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, îşi continuă misiunea şi în cursul zilei de luni, sub coordonarea autorităţilor franceze.
„Noaptea trecută, evoluţia incendiilor de vegetaţie a impus dislocarea echipajelor române către un nou focar semnalat în zona Trévillach – Montalba-le-Château, unde acestea au acţionat alături de forţele franceze”, precizează sursa citată.
Potrivit informaţiilor transmise din teren, în apropierea zonei afectate se aflau mai multe gospodării, existând riscul ca incendiul să se extindă către acestea. În acest context, pompierii români au acţionat pentru protejarea locuinţelor şi a celorlalte obiective aflate în pericol, limitarea propagării incendiului şi sprijinirea autorităţilor franceze în sectoarele de intervenţie repartizate.
Reprezentanţii IGSU menţionează că operaţiunile s-au desfăşurat în condiţii dificile, principala provocare fiind viteza de propagare a incendiului, favorizată de vântul puternic şi de vegetaţia uscată din zonă. Evoluţia rapidă a flăcărilor, precum şi apariţia unor noi focare au impus adaptarea permanentă a dispozitivului de intervenţie.
În prezent, modulul românesc se află în aşteptarea alocării unui nou sector de intervenţie, iar în cursul acestei zile vor fi rotite şi efectivele, pentru asigurarea continuităţii misiunilor şi menţinerea capacităţii operaţionale.
Activarea şi operaţionalizarea modulului specializat pentru stingerea incendiilor de pădure se realizează în scopul desfăşurării misiunilor specifice de monitorizare şi intervenţie pentru stingerea focarelor apărute pe teritoriul Franţei, în zonele desemnate de autorităţile franceze.
În perioada 1-31 iulie 2026, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), participă cu un modul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure la programul european de pre-poziţionare organizat în Franţa de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).
Programul are ca obiectiv consolidarea capacităţii de răspuns a autorităţilor franceze în gestionarea incendiilor de vegetaţie şi de pădure, reducerea timpului de reacţie în situaţii de urgenţă, creşterea nivelului de pregătire a modulelor de intervenţie din statele participante şi îmbunătăţirea interoperabilităţii acestora.