Una dintre cele mai ciudate, frumoase, neîmplinite povești de dragoste de la începutul secolului XX în România a fost cea dintre Cella Serghi și Camil Petrescu. Doi scriitori, două personalități, doi oameni care s-au iubit enorm, dar nu au fost niciodată împreună.
Cel care a refuzat a fost Camil Petrescu.
Cella s-a născut în 22 octombrie 1907 la Constanța, într-o familie de vechi dobrogeni. Se numea Marcoff, dar când a început să scrie și-a ales un pseudonim, Serghi, după numele bunicului său, Serghi Marcoff, de origine bulgară.
Familia Marcoff locuiește în Constanța până în 1916, se refugiază în timpul războiului la Brăila, apoi ia calea Bucureștilor. Dar Cella rămâne profund atașată de mare și profund nostalgică după ea.
Cella Serghi:
M-am născut într-o casă de pe strada Mării și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de ea a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria.

Dar Cella se adaptează traiului în București. Își face prieteni, învață, visează. Și, printr-o banală întâmplare, intră într-o poveste care urma să-i schimbe viața. Avea 17 ani.
Într-o vară, mă găseam la ştrandul Kisseleff, care atunci tocmai se deschisese. (astăzi, ştrandul Tineretului- nr) Eram într-o cabină de sus. Mi-am scuturat o sandală de nisip, fără să-mi dau seama că aş putea deranja pe cineva dedesubt. M-am uitat să văd cine suferise de pe urma acestei mici neglijenţe şi am văzut nişte ochi albaştri care mă priveau. Era un bărbat abia trecut de treizeci de ani, însoţit de o recentă cunoştinţă a mea, regizorul A. Finţi. Să ţi-l prezint pe scriitorul Camil Petrescu, mi-a zis”.
Aşa a făcut cunoştinţă tânăra Cella cu scriitorul Camil Petrescu.

Camil Petrescu s-a născut în 1894 și rămas orfan de ambii părinți. Prin grija unui subcomisar de poliție, i s-a găsit un loc într-o familie adoptivă, la o doică din mahalaua Moșilor.
Inteligent și ambițios, copilul are rezultate excelente la școală. Obține mereu burse de merit și termină cu magna cum laudae Facultatea de Litere și Filosofie. Merge pe front în Primul Război Mondial și o mină explodată lângă el îl lasă aproape surd.
Camil Petrescu mărturisea:
Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc
În anul 1918 este eliberat din lagărul german și revine la București.
Încă de la prima întâlnire, Petrescu îi stârnește Cellei interesul. Ea îi caută insistent cărţile, curioasă și dornică să știe mai mult despre el. Dar viața își urmează cursul pentru încă un an.
La următoarea întâlnire, tot la ştrand, Cella era deja studentă, în anul doi, la Drept. Se și căsătorise, cu inginerul Alfino Seni, pe care Camil Petrescu s-a bucurat să-l cunoască. A discutat mult cu el anumite detalii tehnice necesare în scrierile sale.
Deși legată de alt bărbat, Cella a făcut, din acel moment, tot posibilul să se apropie de Camil. L-a cunoscut și pe scriitorul Mihail Sebastian, bun prieten al lui Petrescu și au format un trio inseparabil.
Frumoasa constănțeancă era atât de îndrăgostită de scriitor încât în multe dimineţi îl aștepta în fața casei doar ca îl conducă la Capşa, unde Camil citea presa în fiecare zi. „Simţeam că abia aşteaptă să rămână singur să-şi răsfoiască ziarele. Totul îl interesa. Pe mine, doar el. Nu mă chema să intru, să stăm de vorbă”. își amintea, peste ani, Cella Serghi.

Intuindu-i talentul de povestitoare, Mihai Sebastian şi Camil Petrescu i-au propus Cellei să se apuce de scris. S-au creat astfel noi ocazii comune pentru ieşiri:
Ne întâlneam la curse, la teatru, la cinematograf, când erau premiere cu actriţe elegante şi actori de renume, şi chiar la noi acasă, unde accepta să joace nesfârşite partide de table cu soţul meu, ca să fie mai aproape de mine. dar mie nu-mi ajungea. Aş fi vrut ca acest bărbat (…) să închidă deodată cutia cu table cu un zgomot care să dărâme zidurile şi să-i spună: Aşa nu se mai poate! Vreau să fie a mea, nevasta mea!”
Și ataşamentul lui Camil Petrescu faţă frumoasa Cella devenea evident: „De câte ori rămîneam singuri o clipă, se apropia de mine şi cu o tandreţe intensă, răscolitoare, îmi şoptea: Moft!”, povestea aceasta.
Scriitorul a păstrat însă mereu distanța față de femeia căsătorită cu altul.
Văzând suferința Cellei, Mihail Sebastian a încercat să-i explice: „Pentru un scriitor, nimic nu-i mai periculos decât să te însori cu o femeie inteligentă”, i-a spus scriitorul. Pe deasupra, erau la mijloc convenții sociale greu de zdruncinat.

Cella Serghi, în memoriile sale
„Camil mă privea uneori ca de pe alt tărâm, alteori parcă era gata să mă îmbrăţişeze. Într-o clipă mă tachina, începea să se joace cu mine, să mă chinuie şi să mă descompună ca pe o jucărie, ca să-mi cunoască toate rotiţele, să fie ale lui. Dar el, nu al lor, nu al meu, el al nimănui. Nici măcar nu se teme, nu se apără. E sigur de el, sigur şi uşor ironic. Sigur şi puţin trist. Ca un om în faţa unei vitrine, admirând o bijuterie care-l fascinează. Ar vrea s-o aibă, dar ştie bine că asta nu se poate. Îl desparte o vitrină, adică o lume. E durere şi furie în privirea lui. E şi ceva îmbietor şi bun. Va pleca din faţa vitrinei cu o uşoară nostalgie. Are alte treburi, alte socoteli. Lumea e mare. Nu-i cât vitrina. Dar pentru mine pământul s-a micşorat. E atât cât îl înconjoară pe el. Lumea e toată el.”
Povestea dintre Cella și Camil a fost cumva tolerată de inginerul Alfino Seni. Mai târziu, Cella mărturisea cât de vinovată s-a simțit pentru că-l trăda, cel puțin cu inima, pe „singurul ei sprijin financiar și social”.
Căsnicia lor n-a rezistat. S-au despărțit, iar Cella Serghi s-a căsătorit, câțiva ani mai târziu, cu judecătorul Ion Bogdan.
Într-un târziu, și Camil Petrescu s-a căsătorit, la peste 20 de ani de când a întâlnit-o pe Cella. Avea 53 de ani când a luat-o de soție pe actriţa Eugenia Marian, însărcinată la acea vreme cu primul lor copil, Camil Aurelian. În 1950, li s-a născut cel de-al doilea băiat, Octavian Eugeniu.
Nici căsnicia lui Camil nu a rezistat: scriitorul a divorțat în 1953.
Nefericită în dragoste, Cella s-a refugiat în scris. Astfel a apărut romanul esenţial al carierei sale, „Pânza de păianjen”, roman cu tentă autobiografică.
A citit manuscrisul și Camil Petrescu, care a notat în jurnalul său câteva impresii.
„Am cetit până acum, la ora două, romanul scris la maşină al Cellei S. E de o bogăţie faptică, de o sensibilitate, de o autenticitate care depăşeşte cu mult tot ce aşteptam anul acesta de la ea… E totuşi mediocru prin incultura ei, e plin de gafe dintre care una singură (dintre sute şi sute) ar îngropa o carte… Totuşi e un material care, uşor prelucrat (pentru mine ar fi fost uşor, dacă aş avea timp), ar da o carte de mare succes.”
Apărut în 1938, romanul Cellei Serghi s-a bucurat însă de un real succes.
Chiar dacă relaţia de iubire dintre cei doi nu s-a împlinit, prietenia a durat. Scriitorul a continuat să fie pentru Cella Serghi un sfetnic atent. La rândul său, Cella l-a ajutat să descrie toaletele personajelor feminine din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Tot ea, susține Serghi, a fost cea care a inspirat personajul Doamna T din ”Patul lui Procust”
Criticul de teatru Florica Ichim, care a studiat biografia scriitorului:
”Femeile au existat ca o permanenţă în viaţa lui Camil. Legături cu tot soiul de frumuseţi, blonde, brune, de toate felurile, el preferând blondele planturoase. Cella Serghi era o dulce copiliţă. Ea dă o mare greutate legăturii ei cu Camil. Din povestirile lui reiese însă că n-a avut o atâta însemnătate, dar a ajutat-o să scrie “Pânză de păianjen“
Camil Petrescu a murit în 1957, la vârsta de 63 de ani. Cella i-a supraviețuit încă 35 de ani, cu regretul neascuns vreodată că n-a devenit doamna Petrescu.
Cella Serghi a murit pe 19 septembrie 1992, la Bucureşti.