Povestea fiicei lui Lucian Blaga, cea dintâi păzitoare a operei filozofului. ”Puiul tatii scump…”

Dorli (Ana-Dorica) Blaga s-a născut la 2 mai 1930, la Berna, în Elveția unde tatăl ei era atașat de presă la Legația Română. Viața îi începe sub cele mai bune auspicii, dar mai apoi vremurile îi schimbă total direcția și destinul. Chinuită de regimul comunist, Dorli refuză să plece din țară, deși avea ocazia, iar după moarta tatălui său își dedica viața și energia pentru îngrijirea și salvarea scrierilor acestuia. Aceasta este povestea fiicei lui Lucian Blaga, cea dintâi păzitoare a operei filozofului.

”Într-un vers, tata îmi spune: „Ană, umbra mea de aur”. Eu nu am avut sentimentul că trăiesc în umbra Tatălui meu, chiar dacă el o considera de aur. Aurul este măsura iubirii lui pentru mine, și nu valoarea persoanei mele.

N-am vrut niciodată să „ies în față”. Dar m-am străduit întotdeauna să îi fiu o „umbră” care să-i apere interesele. E vorba de creația lui, căci de alte interese nu putea fi vorba. Și, împreună cu mama, să-i fim solidare. Total solidare, în anii grei de după război”

(Dorli Blaga, „Tatăl meu, Lucian Blaga”, Editura Humanitas, București, 2015, pagina 12).

Lucian Blaga, de la diplomat, la un modest bibliotecar

Anii copilăriei Dorli i-a petrecut în străinătate, alături de părinții săi, Cornelia Brediceanu și Lucian Blaga, în Elveția, Austria, Portugalia, acolo unde Lucian Blaga își reprezenta țara ca diplomat.

În primăvara anului 1939, familia Blaga se întoarce la Cluj. Lucian Blaga era membru al Academiei Române și își dorea o carieră universitară care să îi ofere mai mult timp pentru scris.

Dar destinul lui Lucian Blaga devine din ce ân ce mai zbuciumat, legat de povestea vremurilor… Anul 1940, cu Dictatul de la Viena, determină familia să se refugieze la Sibiu, după pierderea casei de la Bistrița, o proprietate simplă, cu o grădină pe care Blaga o folosea adesea să scrie.

Dorli Blaga este înscrisă la Liceul German Brukenthal de la Sibiu.

După terminarea războiului, familia se întoarce la Cluj, iar fiica își încheie studiile liceale în anul 1949 și este admisă la Facultatea de Fizică.

Doi ani mai târziu, Dorli Blaga se mută la Universitatea din București. Între timp, Lucian Blaga fusese eliminat din Academie și ocupa un post modest de bibliotecar, la Cluj.

Povestea fiicei lui Lucian Blaga, cea dintâi păzitoare a operei filozofului. Fata cu ”origine nesănătoasă” 

În 1952, Dorli Blaga este catalogată ca având „origine socială nesănătoasă” și este amenințată cu exmatricularea din universitate:

„Atmosfera din anul meu era apăsătoare. Cei care nu aveam dosare bune eram ignorați și într-un pericol permanent. Ședințele UTM țineau toată noaptea și nu puteai să știi niciodată ce te așteaptă. Prietena mea Ana Ciortea a fost exmatriculată și s-a angajat într-o fabrică să lucreze la strung. Eu hotărâsem să mă angajez la o fabrică de confecții, dacă mi se întâmpla ceva.” mărturisirea Dorli Blaga, în volumul de memorii „Tatăl meu, Lucian Blaga”, apărut la Editura Humanitas, București, în anul 2015.

Lucian Blaga îi spunea fiicei ”puiul tatii scump” 

Tulburările acelei perioade se regăsesc în corespondența purtată de Dorli cu părinții, care locuiau la Cluj. Într-o scrisoare către fiica sa, Lucian Blaga anticipează profetic, misiunea pe care Dorli o va avea în câțiva ani: valorificarea operei și punerea în lumină a testamentului său editorial.

«Puiul tatii scump,

Scrisoarea ta către Mutti mi-a ajuns întâmplător și mie în mână, și e bine că mi-a căzut, căci în ciuda faptului că mi-au sporit grijile în urma citirii ei, eu sunt totuși cel mai indicat a-ți da unele sfaturi. 

Bănuiesc că ți-ai făcut și-ți faci probabil unele „griji” exagerate, care îți dau o nemulțumire profundă, pe undeva. Încearcă să ți le ridici în conștiință pe cât posibil, să lupți cu ele lucid; e mai bine să le ții la vedere toate „temerile”, cari te frământă și să le rezolvi vitejește.

Dacă poți, vii la noi și stai cât dorești. Lucrul acesta ar fi foarte indicat. Vreau să te văd și eu mai de aproape, și să-ți mai spun multe din experiențele mele. În orice caz, ai în persoana mea un om care a trecut prin ceva asemănător, și care totuși mai târziu a produs ceea ce a produs.

Cariera ta peste doi-trei ani va fi una singură: să administrezi bine toată proprietatea mea filosofică, literară, teatrală. Vei putea trăi mai bine după aceasta, decât cu un salar de profesoară. […]

Pui scump hai la mine.

Blaga și-a prezis moartea 

În 1961, Lucian Blaga avea 65 de ani și reale probleme de sănătate. Îl supăra coloana și abia dacă mai putea sta în picioare. S-a internat la un spital din Cluj, vegheat îndeaproape Cornelia Brediceanu, soția sa.

Scriitorul se degradase vizibil și durerile de coloană nu mai puteau fi suportate decât cu morfină. Lucian Blaga a cerut cu insistență să nu mai fie primiți vizitatori pentru ca nimeni să nu-l vadă în starea asta.

În noaptea de 5 spre 6 mai a anului 1961, alături de Blaga se afla doar soția sa. La ora 3.30, s-a trezit din somn, „perfect lucid, respirînd greu” și i-a șoptit clar Corneliei, soția sa: „Peste un ceas mor!”. La ora 4:30, „Poetul Luminii” trecea la cele veșnice. Cauza morții a fost „neoplasm al coloanei vertebrale”.

Fiica lui a avut ocazia să plece din țară definitiv, dar nu a făcut-o

În anul 1967, Dorli Blaga ar fi avut prilejul să părăsească România, când se afla într-o călătorie profesională în Germania Federală.

Însă a considerat că avea o altă misiune în viață și simțea profund moștenirea primită de la Lucian Blaga, care era sigur de locul său pe plaiul mioritic:

„Mă întorc în Țară. Eu nu pot crea decât în Țară! Mai bine mai sărac, dar acasă” (Lelia Rugescu, Cu Lucian Blaga, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985, pagina 68).

Dorli Blaga a editat, începând cu anul 1968, opera tatălui său. S-a stins din viață în 15 noiembrie 2021, la vârsta de 91 de ani.