Povestea școlii de meserii „Ciocanul”. A fost înființată de un mare industriaș în urma legii care restricționa accesul evreilor în învățământul public
Povestea școlii de meserii „Ciocanul”. Înființată în anul 1899, în unul din cele mai sărace cartiere ale Bucureștiului, Dudești, de industriașul și filantropul Adolf Salomon, Școala “Ciocanul” și-a câștigat un renume internațional, aici fiind realizate importante lucrări de feronerie de mari și mici dimensiuni, meșteșug azi dispărut.
Diploma de absolvire era recunoscută în toată lumea, mulți dintre absolvenții Școlii “Ciocanul” fiind ajutați de Adolf Salomon și de comunitatea evreiască să emigreze și să lucreze în America.
Erau primiți la “Ciocanul” chiar și copii în vârstă de 14 ani, o școală de meserii după model german, cu dascăli germani și unde limba de predare pentru atelierele practice era germana, alături de română și limba engleză.
Povestea școlii de meserii „Ciocanul”. Ce scriau ziarele vremii
Ziarul “Curentul”, din anul 1934, anunța performanțele elevilor în articolul “În Dudești, la Școala “Ciocanul”. O școală care importă elevi și exportă absolvenți”.
Școala “Ciocanul” și-a cucerit o grabnică faima, cu atât mai mult că înainte de război era singura școală de meserii din Orient. Veneau elevi din Balcani, veneau din Apus, în special din Franța. Asociația Evreilor francezi trimitea numeroși absolvenți de școli primare de limbă franceză, cari își asigurau carierele prin Școala “Ciocanul”. Așa se explică de ce la Sofia, la Varna sau la Salonic există întreprinderi cu firma “Ciocanul”, în amintirea Școalei absolvite de patroni în România. Deși confesională, școala a primit de la început elevi de altă religie, creștini și mahomedani.(..). Ornamentațiile în zinc, înflorate și complicate, foarte la modă la sfârșitului secolului trecut, constituiau lucrările de examen ale școlarilor.
Copiii de la Școala “Ciocanul” proveneau din medii foarte sărace, unii fiind orfani, învățau cinci zile pe săptămână și aveau internat cu dormitoare și sală de dușuri. În 1934 erau înscriși 146 de elevi, iar la începutul anului s-au înregistrat 180 de cereri pentru 60 de locuri. S-au înființat secții noi: textilă, tâmplărie și instalații tehnice sanitare. (Sursa: ziarul Curentul, 1934).
Contextul: restrictia impusă evreilor de a învăța
Contextul creării acestei școli este reprezentat de presiunea Legii învățământului din 1893 și a Legii învățământului profesional din 1899, care restricționa accesul evreilor în învățământul public (condiționat de suprataxe și în limita locurilor accesibile).
Tocmai aceste restricții au dus la inițiative private pentru integrarea în special a elevilor săraci, prin crearea de școli primare, secundare și profesionale evreiești.
Nu întâmplător această școală de meserii este înființată în inima cartierului Dudești, unul din cele mai sărace cartiere din București în acea perioadă.
Adolf Salomon a cumpărat 16.000 de mp în mahalaua Dudești pentru Școală
Inițiativa întemeierii primei școli evreiești de meserii (după modelul unei școli similare din Elveția) apare în 1897 și aparține industriașului Adolf Salomon, proprietarul importantei fabrici de mobilier de fier “Cometul”, înființată în 1887.
El cumpără în 1897 terenul școlii de 16.000 metri pătrați, pe care îl revinde Congregațiunii Templul Coral, care avea personalitate morală și juridică. Salomon devine președintele comitetului școlar al școlii și, de asemenea, era și președinte al comitetului școlar de la școala profesională pentru fete “Clara Baroneasa de Hirsch”.
Din necrologul său (1920) și articolele scrise în acea perioada aflăm că Adolf Salomon era președintele Joint Distribution Commitee pentru România și reprezentant general pentru România al Companiei „Transatlantic Paris” (vapoare franceze care făceau curse spre America).
Horia Carp relata că, deși Salomon absolvise doar două clase primare, fusese toată viața un autodidact, care vorbea fluent câteva limbi (semnează numeroase rapoarte în limba engleză și germană) și care avea o cultură enciclopedică, fiind foarte interesat de domeniul istoriei, al sociologiei și al clasicismului antic.
Horia Carp accentua că acest om, care și-a făcut “un apostolat în lupta pentru emancipare”, a murit în 1920 ca supus străin, înaintea încetățenirii colective a evreilor, în 1923.
Autorizație obținută cu greutate
Elevii erau pregătiți să lucreze în fabricile de mobilă de fier, în ateliere și turnătorii ale industriașilor evrei din București
Comitetul școlii “Ciocanul” includea o serie de specialiști și industriași precum: S. Emanuel, Jak și Sigmund Horrenstein (proprietarul unei fabrici de mobilă de fier și al unei turnătorii, în Șoseaua Basarab 31), inginer Emil Hornstein, inginer Maximilian Marcus, Leopold Abramovici (proprietarul unei fabrici de mobilă de fier, în Șoseaua Griviței 179), Elias Prager, proprietar al unei fabrici de mobilă de lemn (Calea Victoriei 107), Ch.E. Rosen, proprietar al unei fabrici de parchete (Calea Rahovei 244), și Oscar Staadeker, proprietarul unei firme de mașini agricole și industriale (str. Smârdan 12).
În anul 1898 clădirea principala a școlii era deja gata, dar autorizația de funcționare este obținută cu greutate în noiembrie 1899, în timpul ministeriatului lui Take Ionescu, când sunt înscriși deja 33 de elevi.
Școala avea în 1899 două secții: fierărie (mecanică) și lăcătușerie, la care se adaugă în timp cea de tâmplărie, tinichigerie (cuprinzând și instalații, sudaj – din 1900), electrotehnică (din 1911), instalații de calorifere (din 1915), atelier auto (din 1930).
Numărul elevilor crește de la an la an și o importanță mare o are existența internatului, din 1909, și acordarea unor burse pentru copii săraci sau orfani, care aveau gratuitate. În 1905, școala avea 83 de elevi.
“Lecțiile sunt predate în limba germană, jargonul evreiesc este interzis”
Hugo Ganz relata în cartea sa “Reiseskizzen aus Rumanien”, “Schițe de călătorie din România”, din 1903, impresiile sale despre școala “Ciocanul”.
Departe de centru, într-o mahala, unde trotuarul este încă un lucru îndepărtat, în cartierul celor mai săraci dintre evreii săraci, Dudești, se ridică în spatele unui zid și a unei pajiști largi, care servește ca loc de exercițiu, două edificii compuse din mai multe caturi, atelierele și Școala “Ciocanul”.
Intrăm în ateliere, suntem primiți cu sunete puternice de ciocan. Tineri vânjoși în etate de 14 la 17 ani lucrează la lăcătușerie.
Un om impunător de tip german ne este prezentat, el este directorul general (maistrul) Dr. Georg Tripel din Hildesheim, un pedagog splendid, așa cum vom vedea în curând, și un artist în profesia sa. Este asistat de către lucrătorul în metal Riedmueller și tâmplarul Guertlinger, la fel de bine ales pentru procesul de predare.
Toți trei sunt germani a căror îngrijre pentru elevii lor nu este doar pur tehnică. Pentru că acești copii săraci, în primul rând, trebuie să fie introduși în primele elemente de conduită omenești.
Lecțiile sunt predate în limba germană, jargonul evreiesc este interzis. Vedem în fața noastră al treilea curs și suntem uimiți de a găsi bucăți de măiestrie făcute de acești tineri în mici piese forjate artistic și bucăți ornamentale de fier.
Explicația este simplă. În alte ateliere o parte a timpului este irosit în comisioane pentru maiștri, dar aici nu. Fiecare își face propriile desene, învățarea este continuă, în acest fel elevii produc lucruri deosebit de frumoase”. (Anca Tudorancea în studiul “Școala Ciocanul, prima școală evreiască de meserii din București”, publicat în Revista de Istorie a Evreilor din România, 16-17, 2016, pp. 129 – 130).
Naționalizată în 1948
Școala va fi închisă în perioada 1917-1919, în timpul Primului Război mondial, iar în timpul ocupației germane, va fi folosită ca garnizoană a unui detașament de cavalerie.
În acest timp, atelierele și școala sunt jefuite și devastate, iar terenul adiacent (utilizat de Societatea Sportivă Maccabi) folosit pentru hrana cailor.
Școala a fost naționalizată în 1948, singurul câștig fiind păstrarea clădirii ca liceu industrial. În apropiere rămâne până astăzi numele străzii Ciocanul, supraviețuind miraculos în perioada comunistă datorită sonorității proletare.
